ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Interdicţia organizării alegerilor pentru PE concomitent cu alte tipuri de alegeri este justificată (motivare)

27 Martie 2019   |   AGERPRES

CCR consideră că interzicerea organizării unor referendumuri consultative în ziua alegerilor pentru Parlamentul European încalcă prevederile Constituţiei, reamintind că s-a mai pronunţat, în anul 2007, cu privire la o soluţie legislativă similară.

 
 
Curtea Constituţională consideră că interdicţia organizării alegerilor pentru Parlamentul European concomitent cu alte tipuri de alegeri este justificată, potrivit motivării deciziei prin care a fost admisă parţial obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

"În ceea ce priveşte interdicţia organizării concomitente a alegerilor pentru Parlamentul European cu alte tipuri de alegeri, Curtea constată că este justificată, data organizării acestora nefiind influenţată de evenimente exterioare, aşa cum (...) se întâmplă, din perspectiva parcursului procedural, în cazul referendumurilor pentru demiterea preşedintelui şi a celui pentru revizuirea Constituţiei", se arată în motivarea publicată miercuri pe site-ul CCR.


Curtea Constituţională reaminteşte că, printr-o decizie din anul 2012, a constatat neconstituţionalitatea unei legi care prevedea organizarea alegerilor parlamentare şi locale la aceeaşi dată.

"Argumentele care au condus la această concluzie au vizat faptul că (...) se creează o confuzie în rândul electoratului, care este pus în situaţia de a vota cu un număr ridicat de buletine de vot. De asemenea, Curtea a reţinut că organizarea la aceeaşi dată a celor două categorii de alegeri determină încălcarea dreptului de a fi ales (...), întrucât există situaţii în care un candidat care nu a câştigat un mandat de ales local să îşi exprime dorinţa de a participa la alegerile naţionale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfăşoară la date diferite. Acest ultim argument dezvoltat de instanţa constituţională prezintă relevanţă şi în cauza de faţă, necesitatea asigurării plenare a exerciţiului de a fi ales justificând interdicţia principială a organizării simultane a mai multor tipuri de alegeri", se precizează în motivare.

În schimb, CCR consideră că interzicerea organizării unor referendumuri consultative în ziua alegerilor pentru Parlamentul European încalcă prevederile Constituţiei, reamintind că s-a mai pronunţat, în anul 2007, cu privire la o soluţie legislativă similară.

"Pentru a decide astfel, luând în discuţie problematica referendumului consultativ declanşat la iniţiativa preşedintelui României şi a celui organizat (...) în vederea demiterii preşedintelui României, Curtea a reţinut că, din analiza celor două texte constituţionale mai sus citate, rezultă că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau, după caz, a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă", precizează Curtea Constituţională.

În opinia judecătorilor, argumentele din decizia anterioară "îşi menţin pe deplin valabilitatea şi în cauza de faţă, textul de lege examinat cuprinzând aceeaşi soluţie legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost deja constatată".

Pe 13 martie, CCR a admis parţial obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis: a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. I pct. 45 (...) şi art. I pct. 50 (...), precum şi art. II pct. 4 (...) şi art. II pct. 50 (...) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală sunt neconstituţionale; a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. I pct. 11 (...) şi art. I pct. 12 (...), precum şi art. II pct. 21 (...) şi art. II pct. 22 (...) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate", preciza CCR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4726 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...