ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Legea prin care Institutul pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti primeşte 50 de hectare de teren - neconstituţională

29 Iunie 2022   |   Agerpres

Ca urmare, şeful statului afirma că actul normativ contravine articolului 1 alineatul din Constituţie prin raportare la articolul 57 din Legea nr. 24/2000.

 
 
Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, miercuri, că este neconstituţională legea prin care Institutul pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti primeşte 50 de hectare de teren.
 
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituţionali au admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare este neconstituţională, în ansamblul său.
 
"În esenţă, Curtea a reţinut că transferul unor terenuri din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, cu schimbarea titularului dreptului de proprietate, nu se poate realiza în mod implicit prin anexele la lege, fără a exista un temei-cadru pentru acesta. Totodată, nu există acordul valid al unităţii administrativ-teritoriale pentru realizarea acestui transfer. În consecinţă, legea criticată creează confuzii cu privire la regimul juridic al terenurilor din domeniul public al statului", arată Curtea Constituţională.
 
Şeful statului a adresat Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii pentru modificarea şi completarea Legii 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
 
Legea, care a fost trimisă la promulgare pe 2 aprilie, vizează transmiterea unei suprafeţe de teren de 50,3278 ha, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti.
 
Potrivit preşedintelui, Legea nr. 24/2000 stipulează la articolul 57 anumite norme de tehnică legislativă, iar în corpul legii criticate nu există dispoziţii care să prevadă scăderea bunurilor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare în domeniul privat al comunelor/oraşelor şi în administrarea consiliilor locale ori trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti în domeniul privat al comunei Baloteşti şi în administrarea Consiliului local.
 
Ca urmare, şeful statului afirma că actul normativ contravine articolului 1 alineatul din Constituţie prin raportare la articolul 57 din Legea nr. 24/2000.
 
În sesizare se mai subliniază că în jurisprudenţa constituţională s-a reţinut că inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin articolului 120 alineatul (1) din Constituţie (Decizia nr. 384/2019).
 
"Rezultă că atribuirea unui astfel de efect titlului anexelor criticate, în absenţa unui temei-cadru în corpul actului normativ, contravine nu numai art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci şi art. 120, ce consacră principiul autonomiei locale, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, având în vedere jurisprudenţa constituţională în materie", mai arăta preşedintele Iohannis. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1207 / 5156
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...