ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Milcev (EY România): Aşteptăm cu sufletul la gură explicaţii din partea Guvernului despre aplicarea Ordonanţei 114

17 Ianuarie 2019   |   AGERPRES

El a spus că este în perioada următoare o să fie o serie de întrebări referitoare la cum poate să fie aplicat acel proiect care a apărut acum în legislaţie.

 
 
Consultanţii aşteaptă cu sufletul la gură explicaţii din partea autorităţilor referitoare la modul de aplicare a Ordonanţei 114, un cadou de Crăciun foarte interesant primit din partea Guvernului, a afirmat, joi, Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică şi partener EY România.

"Îmi aduceam aminte cu oarecare amuzament de faptul că scriam articole, prin februarie 2018, şi spuneam că ne aşteptăm ca în 2018 o să fie totuşi mai calm. După un început viforos o să avem o perioadă de timp de a digera mutarea de contribuţii, split TVA şi alte probleme apărute, dar discutate din timp şi oarecum cu efecte anticipate. Şi această privinţă a fost corectă până în 28 decembrie când am realizat că am primit ca de obicei un cadou de Crăciun foarte interesant din partea Guvernului care nu ne-a dat pace de atunci. Şi după cum ştiţi foarte bine povestea nu se termină aici. Mai sunt şi alte măsuri, mai sunt şi alte probleme de lămurit. Probabil sunt mai multe probleme decât clarităţi în mediul actual fiscal. Aşteptăm cu sufletul la gură, dacă pot să mă exprim aşa, explicaţii din partea Guvernului legat de felul cum exact o să fie aplicată Ordonanţa 114", a declarat, Alex Milcev, la conferinţa de fiscalitate EY România.


El a spus că este în perioada următoare o să fie o serie de întrebări referitoare la cum poate să fie aplicat acel proiect care a apărut acum în legislaţie.

"Cu toţii încă încercăm să ne obişnuim cu existenţa Ordonanţei de urgenţă 114. În ultimele 24 - 48 de ore probabil v-aţi preocupat citind încă 69 de pagini de modificări la Codul Fiscal, de data asta în draft. Citim în fiecare zi şi poate chiar de câteva ori pe zi în presă legat de afirmaţiile reprezentanţilor Guvernului şi nu numai, legat de alte modificări ale fiscalităţii care afectează anumite industrii, anumite sectoare. Unele modificări ne afectează pe noi toţi şi ca afaceri româneşti, cu capital român şi cu capital străin, angajatori şi angajaţi deopotrivă. Avem mai multe teme de discutat azi şi probabil dacă am încerca să conturăm ca un laitmotiv a ceea ce se întâmplă astăzi în România, cuvintele predictibilitate şi stabilitate fiscală sunt mai actuale ca niciodată", a declarat Alex Milcev.

Ordonanţa de Urgenţă 114/29 decembrie 2018 instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar.

În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri iar în telecom această contribuţie este de 3%. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022, iar ANRE va elabora în ianuarie o metodologie în acest sens.

Pe de altă parte, Guvernul a decis impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie".

În ceea ce priveşte taxa auto, autorităţile au prevăzut că până la 30 iunie 2019 va fi returnată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante şi timbrul de mediu.

Pentru sectorul bugetar, actul normativ prevede majorarea salariilor cu 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.

În sectorul contrucţiilor, actul normativ prevede scăderea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajaţii din sector până în 2028. Totodată, pe parcursul anului viitor, salariul minim brut în sector creşte la 3.000 de lei.

Ordonanţa aduce modificări şi în ceea ce priveşte fondurile de pensii administrate privat. Astfel, un participant poate opta pentru trecerea la sistemul public de pensii după minim 5 ani de participare la un fond. Pe de altă parte, comisionul de administrare a fost redus la 1% de la 2,5%.

Ordonanţa 114/2018 prevede înfiinţarea unui Fond de Dezvoltare şi Investiţii care va finanţa proiecte din domenii precum educaţie, apă şi canalizare, reţele de energie electrică şi de gaze, drumuri, construcţii de baze sportive etc. Fondul va fi gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi prognoză şi va fi finanţat prin împrumuturi de la Trezorerie, acordate pe 20 de ani, în limita a 10 miliarde de euro.

De asemenea, se înfiinţează un Fond pentru dezvoltarea staţiunilor balneare.

Ordonanţa prevede şi susţinerea financiară a investiţiilor private, în limita a 500.000 de euro, în construcţia, înfiinţarea sau amenajarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv, în cadrul programului gROwth "Investim în copii, investim în viitor".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5100 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...