ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor, despre propunerea de a îngheţa impozitele pe proprietate: Se analizează această posibilitate

14 Mai 2019   |   Mediafax

Reacţia ministrului de Finanţe vine în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că vor fi luate măsuri pentru programul „Prima Casă” pentru ca creditul să fie luat şi rambursat în condiţii mai avantajoase, fiind discuţii despre rate fixe.

 
 
Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat, marţi, că analizează propunerea liderului PSD Liviu Dragnea, privind posibilitatea îngheţării impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

„România este pe un loc foarte jos la nivel european în ceea ce priveşte taxa pe proprietate. Aici trebuie să discutăm o astfel de propunere, care sunt eventualele avantaje, care ar putea fi eventualele dezavantaje,din punct de vedere bugetar, ca şi impact în economie. Sunt adeptul acestor abordări, efectelor de runda a doua, pentru că aceasta trebuie să fie abordarea corectă a unui ministru de Finanţe, nu neapărat al efectelor de runda I, care întotdeauna au un impact negaativ, dar dacă urmăreşti din perspectivă e posibil ca o măsură care pare la prima vedere nu tocmai apropiată ca şi logică, totuşi poate avea efecte foarte bune în anii care urmează. Se analizează şi această posibilitate”, a afirmat Eugen Teodorovici, marţi la finalul şedinţei de Guvern.


Reacţia ministrului de Finanţe vine în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că vor fi luate măsuri pentru programul „Prima Casă” pentru ca creditul să fie luat şi rambursat în condiţii mai avantajoase, fiind discuţii despre rate fixe. El a precizat că este avută în vedere şi îngheţarea impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

Liderul social-democraţilor a adăugat că au fost discuţii cu Guvernul pentru ca eliminarea impozitelor la subvenţiile agricole.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5190 / 5789
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...