O nouă grilă de punctaj pentru programul Start-Up Nation va fi lansată în dezbatere în zilele următoare
10 Octombrie 2019 AGERPRES
Propunerile făcute de consultanţi şi de reprezentanţii ministerului s-au referit la alocarea unei sume mai mari digitalizării companiilor, la scoaterea criteriului creării locurilor de muncă şi al angajării persoanelor defavorizate.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va lansa în dezbatere publică, într-o săptămână, o nouă grilă de punctaj pentru programul Start-Up Nation, se arată într-un comunicat al instituţiei.
"Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, a continuat, în data de 8 octombrie, seria consultărilor pentru lansarea celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation. După întâlnirile cu Comitetul Consultativ pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi cele cu antreprenori din ţară, ministrul a avut o videoconferinţă la care au participat consultanţii interesaţi de acest program, prezenţi la sediile Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului din ţară. Luând în considerare propunerile formulate în cadrul consultărilor, o nouă grilă de punctaj va fi înaintată de minister spre dezbatere publică într-o săptămână, a fost concluzia formulată de ministrul Ştefan-Radu Oprea la finalul şedinţei", se precizează în comunicat.
"Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, a continuat, în data de 8 octombrie, seria consultărilor pentru lansarea celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation. După întâlnirile cu Comitetul Consultativ pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi cele cu antreprenori din ţară, ministrul a avut o videoconferinţă la care au participat consultanţii interesaţi de acest program, prezenţi la sediile Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului din ţară. Luând în considerare propunerile formulate în cadrul consultărilor, o nouă grilă de punctaj va fi înaintată de minister spre dezbatere publică într-o săptămână, a fost concluzia formulată de ministrul Ştefan-Radu Oprea la finalul şedinţei", se precizează în comunicat.
Propunerile făcute de consultanţi şi de reprezentanţii ministerului s-au referit la alocarea unei sume mai mari digitalizării companiilor, la scoaterea criteriului creării locurilor de muncă şi al angajării persoanelor defavorizate. Totodată, a fost subliniată ideea de continuitate a activităţii firmelor.
"Propunerea agreată a fost limitarea înstrăinării unor procente din firmă, cu excepţia cesiunii a maximum 49% din părţile sociale unor investitori de tip "business angels", subliniază documentul MMACA.
De asemenea, s-a ajuns la concluzia că este importantă identificarea domeniilor prioritare sprijinite prin program (servicii vs. producţie, de exemplu), o definire mai clară a codurilor CAEN în grila de punctaj, precum şi necesitatea responsabilizării antreprenorilor în implementarea proiectelor. Alte propuneri abordate de consultanţi au vizat modalitatea şi posibilitatea introducerii cofinanţării sau distribuirea omogenă a fondurilor din program pentru toate judeţele, pentru a se menţine ideea de "program naţional".
Ministrul de resort, Ştefan Radu Oprea a anunţat, în context, că ediţia a treia a programului Start-Up Nation urmează să fie lansată până la sfârşitul anului, după rectificarea bugetară.
"Esenţa programului Start-Up Nation este dezvoltarea spiritului antreprenorial, este important ca acesta să fie un instrument pentru ca antreprenorii să-şi atingă obiectivele mai simplu, mai bine şi mai uşor. Rezultatele Start-Up Nation confirmă faptul că programul este o poveste de succes, care îşi produce efectele şi este obligatorie transparenţa şi continuitatea sa. Ne-am propus ca ediţia a treia a programului Start-Up Nation să fie lansată până la sfârşitul anului, după rectificarea bugetară", a declarat Ştefan-Radu Oprea.
Ministrul a prezentat o serie de date statistice comparative cu privire la ediţiile anterioare ale programului Start-Up Nation, extrase din studiul realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România referitoare la profilul antreprenorului român.
Cercetarea sociologică a CNIPMMR s-a desfăşurat pe un eşantion reprezentativ - 380 de răspunsuri din cei 8.449 de participanţi selectaţi pentru finanţare, din care 7.859 au semnat contractele şi au primit finanţarea completă.
Conform acesteia, raportul repartiţiei start-up-urilor mediu urban-mediu rural - în 2017 - a fost 74% mediu urban, 25,8% mediu rural. Comparativ, la ediţia a doua, raportul este aproximativ 60% urban, 40% rural.
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi pe întreprinderi, în prima ediţie, 20% dintre companii au avut peste 5 angajaţi, 17,9% - 4 angajaţi, 24,7% - 3 angajaţi, 31,6% - 2 angajaţi.
În prima ediţie, raportul între producţie şi servicii a fost 68,9% - producţie, 25,4% - industrii creative, IT - 3,2%, servicii - 2,6%. În ediţia a doua, raportul este de 40% producţie - 60% servicii, inclusiv, industriile creative, IT şi celelalte servicii.
În ceea ce priveşte genul beneficiarilor, în prima ediţie, 42,3% dintre aplicanţi sunt femei antreprenor, procent care se păstrează şi pentru ediţia a doua - 44%. Pe grupe de vârstă, la prima ediţie au fost beneficiari între 18-30 ani - 30%, între 31- 45 ani - 61% din antreprenori, între 46-60 ani - 5,79%.
Pe profilul antreprenorului care a accesat Start-Up Nation ediţia 2017, 55,8% au studii universitare, 10% - masterat, 30% - studii liceale, 2,1% - şcoală profesională, 2,1% - fără studii. Dintre aceştia, 48,5% au pregătire economică, 19,1% au pregătire tehnică, 13,2% au pregătire socio-umană.
Media eşantionului studiat are o experienţă anterioară de 8,6 ani. 73,7% dintre aceştia au lucrat în companii cu domeniu diferit de activitate, iar 22,6% au lucrat în acelaşi domeniu.
"Făcând o analiză a cercetărilor sociologice din întreaga lume, din 10 oameni obişnuiţi, 2 au spirit antreprenorial şi devin antreprenori imediat, următorii 2-5 trebuie descoperiţi pentru că sunt ceva mai ponderaţi. De asemenea, se constată că primii doi nu au succesul cel mai mare în afaceri pentru că au apetitul pentru risc foarte mare. În acelaşi timp, următorii 2-3 au şanse mai bune în afaceri, pentru că vin cu un plan de afaceri bine gândit", subliniază reprezentanţii MMACA.
Cercetarea realizată de CNIPMMR a relevat şi faptul că, dacă nu ar fi fost disponibilă finanţarea prin Start-Up Nation, 48% dintre aplicanţi nu ar fi fost sub nicio formă în afaceri, 39,4% - mai degrabă nu şi doar 7,37% - mai degrabă da.
"Practic, fără Start-Up Nation, 87,4% dintre antreprenorii care au beneficiat de ajutorul financiar de la stat nu ar fi debutat în afaceri sub nicio formă", se mai arată în documentul citat.
Potrivit MMACA, în ceea ce priveşte modul de finanţare, în primele 2 ediţii se păstrează proporţia de 80% credite bancare, ceea ce produce aşteptări similare şi pentru ediţia a treia.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4665 / 5789 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





