ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fraţii Micula pun sechestru pe 22% din Nuclearelectrica. Executarea sechestrului a fost suspendată

03 Decembrie 2019   |   MEDIAFAX

Situaţia s-a repetat şi în cazul Conpet, care în data de 28 noiembrie a dat un comunicat similar în care se vorbea despre un sechestru definitiv asupra unui număr de 5.083.372 acţiuni ale companiei, adică 58% din capitalul social.

 
 
Nuclearelectrica (SNN) a primit un proces verbal de sechestru emis în data de 25 noiembrie prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni SNN, echivalentul a 22,24% din producătorul de energie, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Creditorii în proces sunt fraţii Micula, cu care statul are o dispută de mai mulţi ani. Totuşi, compania arată că la acest moment executarea sechestrului este suspendată provizoriu prin încheierea de şedinţă pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti până la soluţionarea cererii de suspendare a executării, formulată de reprezentanţii statului.

"În data de 27.11.2019, Nuclearelectrica a primit de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti 'Mazilu şi Asociaţii' procesul verbal de sechestru emis în data de 25.11.2019 în dosarul de executare nr. 22/2014, creditori fiind Micula Ioan şi societăţile Multipack SRL şi Starmill SRL, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de Statul Român la SNN, cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri", se arată în comunicatul Nuclearelectrica.


Compania adaugă: "În data de 27,11.2019, Ministerul Finanţelor Publice a notificat SNN prin adresa nr. 323076 cu privire la faptul că, la acest moment, executarea face face obiectul dosarului menţionat este suspendat provizoriu prin încheierea de şedinţă din 26.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 27749/302/2019, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării".

Situaţia s-a repetat şi în cazul Conpet, care în data de 28 noiembrie a dat un comunicat similar în care se vorbea despre un sechestru definitiv asupra unui număr de 5.083.372 acţiuni ale companiei, adică 58% din capitalul social. Şi în acest caz executarea silită a fost suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate de MFP.

La inceputul lunii, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a anunţat că şi ROMATSA are popriri de 394,9 milioane de euro pe conturi, în urma unui proces câştigat de fraţii Micula împotriva statului român.

Speţele privesc un şir de procese în care statul român a fost acţionat în instanţe internaţionale de către de cetăţenii suedezi Ioan şi Viorel Micula şi societăţile European Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L, în temeiul Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Regatul Suediei. Procesul a fost deschis în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice.

O instanţă americană a decis în luna septembrie că statul român are de plătit 331 de milioane de dolari plus dobânzile suplimentare acumulate din noiembrie 2018 lui Ioan Micula şi companiilor sale, într-o dispută legală care priveşte investiţiile fraţilor Micula, cetăţeni suedezi, în România. US District Court for the District of Columbia a hotărât pe 11 septembrie că deciziile Curţii de Justiţie Europene nu se pot aplica pentru cauze care au debutat înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.

În vară Guvernul a discutat consecinţele asupra României ce curg din hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019 privind litigiul fraţilor Ioan şi Viorel Micula şi companiilor acestora cu statul român, respectiv posibilitatea intrării în default. „Ar exista posibilitatea extrem de gravă a activării clauzelor de cross-default pe toate împrumuturile suverane – putând atrage astfel intrarea în default a României. De altfel, riscul de executare silită va putea apărea şi în România, întrucât în dosarul de contestaţie la executare nr. 15755/3/2014 instanţa a dispus repunerea pe rol şi a acordat termen pentru 4 septembrie 2019”, arată documentul pe care ministrul Finanţelor din acle moment Eugen Teodorovici l-a prezentat Executivului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3518 / 5027
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...