ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ironia sorţii: Augustin Lazăr îşi încheie mandatul în aceeaşi zi cu Tudorel Toader

25 Aprilie 2019   |   Mediafax

Procuror general menţionează în mod deosebit, ca obiectiv îndeplinit, soluţionarea dosarelor istorice, o restanţă majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesităţii stabilirii adevărului judiciar cât şi ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric.

 
 
Augustin Lazăr transmite, joi, la încheierea mandatului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), că a îndeplinit obiectivele pe care şi le-a asumat la preluare, menţionând printre acestea soluţionarea dosarelor istorice.

"Am avut onoarea şi responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deţinând cea mai înaltă funcţie pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetăţeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public. Cetăţenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general. În momentul de faţă, Ministerul Public este o instituţie modernă, întărită, capabilă să îşi îndeplinească rolul constituţional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", transmite Augustin Lazăr, în mesajul de încheiere a mandatului.


Procuror general menţionează în mod deosebit, ca obiectiv îndeplinit, soluţionarea dosarelor istorice, o restanţă majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesităţii stabilirii adevărului judiciar cât şi ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric.

"La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generaţie de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunităţi de perfecţionare profesională, pentru că garanţia independenţei ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competenţă şi respectarea standardelor de etică şi integritate profesională. În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-şi îndeplini rolul constituţional, să aibă încredere în justiţie, ca factor determinant pentru modernizarea societăţii româneşti şi consolidarea statului de drept", conchide Augustin Lazăr.

Mandatul lui Augustin Lazăr la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) se încheie pe 27 aprilie. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii l-a desemnat deja ca procuror general interimar pe Bogdan Licu, adjunctul lui Lazăr. La Ministerul Justiţiei este în plină desfăşurare cea de-a doua procedură de selecţie a unui nou procuror general, joi fiind ultima zi de depunere a candidaturilor. Până acum, şi-au depus candidaturile procurorii Gabriela Scutea şi Ionel Corbu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4278 / 4948
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...