ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oana Hăineală, delegată de procurorii CSM în funcţia de adjunct la DIICOT

11 Iunie 2019   |   Mediafax

Oana Hăineală, fost preşedinte CSM, a ocupat, pentru un an, şi funcţia de şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, până în ianuarie 2019.

 
 
Procurorii CSM au decis, marţi, delegarea Oanei Schmidt-Hăineală în funcţia de procuror-şef adjunct DIICOT începând cu data de 1 iulie, până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, însă perioada nu trebuie să depăşească 6 luni.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât delegarea în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Schmidt - Hăineală Oana, începând cu data de 01.07.2019, până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”, se arată în minuta secţiei.

Oana Hăineală, fost preşedinte CSM, a ocupat, pentru un an, şi funcţia de şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, până în ianuarie 2019.


De asemenea, procurorul este unul din magistraţii care a avut dosar la DNA, pe abuz în serviciu, cauza fiind clasată pentru că fapta nu există.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3975 / 4842
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
IAM Global Leaders 2026 | 13 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...