ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat - Comisia juridică | Iulia Scântei: Plenul va decide în cazul Bodog

19 Aprilie 2021   |   Agerpres

Votul în Comisia juridică fost secret. S-au exprimat şase voturi "pentru" şi unul "împotrivă" şi şase abţineri.

 
 
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, a declarat, luni, că plenul va decide în cazul solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor.
 
Votul în Comisia juridică fost secret. S-au exprimat şase voturi "pentru" şi unul "împotrivă" şi şase abţineri.
 
"În urma numărării voturilor exprimate, nu s-a întrunit numărul necesar majoritar de voturi pentru ca să fie adoptat un raport cu propunere către Biroul permanent şi, ulterior, către plenul Senatului pentru începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Sănătăţii. Urmează ca plenul să decidă, după ce raportul va fi trimis de către Biroul permanent. (...) Din păcate, votul de astăzi nu este unul care să arate un angajament ferm că nu mai dorim folosirea imunităţii ca scut în faţa neangajării unei răspunderi penale. (...) Sper ca votul din plenul Senatului să fie unui care să reafirme acest angajament politic al coaliţiei de guvernare", a spus Iulia Scântei.
 
Ea a subliniat că membrii Comisiei juridice nu au competenţele unui organ jurisdicţional.
 
"Am pus în vedere, de asemenea, membrilor Comisiei juridice că, la nivelul Camerei Deputaţilor, deja fost au operate la nivelul regulamentului prevederi care stabilesc cu precizie care sunt competenţele Comisiei juridice atunci când analizează o solicitare venită din partea Parchetului cu privire la această imunitate, de procedură guvernamentală care protejează, de fapt, actele guvernamentale ale unui ministru în funcţie sau ale unui fost ministru", a adăugat Scântei.
 
Potrivit senatorului PNL, într-un raport al Comisiei de la Veneţia se prevede că procedura de ridicare a imunităţii trebuie finalizată atunci când faptele reclamate de organele de urmărire penală urmăresc infracţiuni mărunte şi cu caracter administrativ.
 
"Am constatat că în referat faptele nu privesc acte guvernamentale ale fostului ministru al Sănătăţii, ci este vorba de o relaţie contractuală a domniei sale exercitată în calitate de angajator", a menţionat Scântei.
 
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a explicat că decizia politică a coaliţiei de guvernare a fost de a lăsa Justiţia "să îşi facă treaba" şi a lipsit un singur vot pentru adoptarea unui raport de aprobare a solicitării DNA.
 
"Ne-a lipsit un vot. Nu pot face speculaţii în momentul de faţă. Plenul este suveran. (...) Cred că în plen lucrurile se vor regla în sensul principiilor după care funcţionează coaliţia. (...) Verdictul care contează este cel al Justiţiei. (...) Atât timp cât ţinem dosarul la Parlament planează şi asupra domnului Bodog o umbră şi asupra Parlamentului, că facem scut împotriva oamenilor care vor să fugă de lege", a declarat Fenechiu.
 
Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
 
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu. 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1837 / 4463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...