ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tudorel Toader mai vrea un mandat de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

27 Noiembrie 2019   |   MEDIAFAX

Tudorel Toader a declarat, miercuri, presei, că anunţul în privinţa intenţiei sale l-a făcut la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al universităţii, când a prezentat programul operaţional, adică modul în care şi-a pus în aplicare proiectul managerial cu care a fost ales în urmă cu 3 ani.

 
 
Fostul ministru al Justiţiei şi actualul rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, a anunţat că vrea să candideze pentru un nou mandat la conducerea instituţiei de învăţământ superior.

Tudorel Toader a declarat, miercuri, presei, că anunţul în privinţa intenţiei sale l-a făcut la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al universităţii, când a prezentat programul operaţional, adică modul în care şi-a pus în aplicare proiectul managerial cu care a fost ales în urmă cu 3 ani.

„Am anunţat că îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de rector şi în acelaşi timp, că în opinia mea, aş merge în principal, repet cu aceieaşi prorectori şi cu aceiaşi prodecani. Dar să nu uităm faptul că avem o metodologie de alegeri. Vreau să vă spun că la metologie eu am propus o modificare: să echilibrăm competenţele în numirea decanilor şi prorectorilor, să echilibrăm competenţele între facultăţi - consiliile facultăţilor şi rector. Adică să poată fi numit decan numai cineva care a primit aviz pozitiv de la consiliile facultăţilor, nu simplu aviz, că putea fi şi negativ. Şi atunci, respectând metodologia, cine va dori să fie decan la o facultate, va depune candidatura manual, eventual avizul pozitiv de la consiliile facultăţilor, după care rectorul, împreună cu prorectorii vor desemna decanul. Aşadar, să nu se reţină faptul că m-am antepronunţat că deja se ştiu decanii. Că dacă unul nu vrea, nu vrea. Dacă altul nu ia aviz pozitiv de la consiliile facultăţilor nu intră în discuţia evaluării pentru un nou mandat de decan. În orice caz, eu m-am referit la trecut, pe de o parte mulţumindu-le pentru ceea ce au făcut şi mi-am exprimat disponibilitatea şi intenţia de a candida pentru un nou mandat”, a declarat Tudorel Toader.


Despre actualul său mandat, Tudorel Toader a spus că „s-au făcut multe lucruri bune şi în acelaşi timp puteau fi făcute şi mai multe lucruri şi mai bune”.

Tudorel Toader a fost numit rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza în aprilie 2014, în urma alegerilor ce au avut loc în instituţia de învăţământ. Mandatul acestuia a fost suspendat în perioada în care a fost ministru al Justiţiei.

Alegerile pentru conducerea UAIC Iaşi vor avea loc la începutul anului viitor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2979 / 4464
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...