ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ICCJ | Organele fiscale, obligate la plata unor daune interese de 2,8 mil. lei către clientul asistat. Instanța a clarificat și situația transferului administrativ al contribuabilului

18 Martie 2019   |   BizLawyer

Printre problemele soluționate cu înțelepciune de ICCJ se află atât problema relativă la elementele daunelor-interese în materie fiscală (adică ce înseamnă repararea integrală a prejudiciului în sensul art. 1385 C. Civ.) dar și situația transferului administrativ a contribuabilului din sfera de administrare a organului ce a sâvârșit fapta ilicită în competența de administrare a unui organ ce nu a participat în niciun fel la săvârșirea respectivei fapte ilicite.

 
 
NICULEASA LAW FIRM prin avocat Mădălin Irinel Niculeasa a reprezentat o Societate Comercială în cadrul unui litigiu ce viza atât plata de daune interese ca urmare a anulării actului administrativ în baza căruia Societatea a efectuat plata unor taxe și impozite, dar și problema organului fiscal responsabil cu plata daunelor-interese în situația în care contribuabilul a fost transferat administrativ din competența de administrare a organului fiscal ce a săvârșit fapta ilicită în competența altui organ administrativ, neimplicat în niciun fel în sâvârșirea faptei ilicite.

Litigiul care a durat aproximativ 6 ani de zile a fost soluționat inclusiv cu implicarea Curții Constituționale ce a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de NICULEASA LAW FIRM relativ la momentul de la care se calculează daunele-interese pentru sumele plătite către organele fiscale în lipsa unui titlu, dar și cu concursul pe deplin lămuritor al Înaltei Curți de Casație și Justiție care în două rânduri (recurs ce a dispus casarea cu rejudecare si recursul ce a soluționat definitiv problema) a soluționat probleme esențiale pentru această materie.


Astfel, printre problemele soluționate cu înțelepciune de ICCJ se află atât problema relativă la elementele daunelor-interese în materie fiscală (adică ce înseamnă repararea integrală a prejudiciului în sensul art. 1385 C. Civ.) dar și situația transferului administrativ a contribuabilului din sfera de administrare a organului ce a sâvârșit fapta ilicită în competența de administrare a unui organ ce nu a participat în niciun fel la săvârșirea respectivei fapte ilicite.

În acest din urmă caz, indepărtându-se de anumite curente jurisprudențiale existente în cadrul ICCJ, în acest dosar, Instanța Supremă a stabilit că un astfel de transfer reprezintă în realitate un caz de transmitere a calității procesuale active sau pasive după caz, stabilind obligația de plată a daunelor interese în sarcina organului fiscal ce a preluat administrarea fiscală a contribuabilului. Problema calității procesuale pasive în litigiile ce implică angajarea răspunderii delictuale a organului fiscal nu este în mod unitar soluționată în condițiile în care există hotărâri la fel de definitive care au stabilit că această calitate revine totdeauna organului fiscal ce a săvârșit fapta ilicită independent de transferul administrativ a contribuabilului.

Dacă în materia impozitului pe profit prezența dreptului Uniunii Europene nu este semnificativă, în materia TVA, spre exemplu discuția se va rândui în jurul ideii de rambursare integrală a TVA, deci inclusiv a dobânzilor, și după aceleași linii diriguitoare aplicabile principalului – forma nu poate afecta fondul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1957 / 2035
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...