ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Amenzi de peste 51 mil. lei, aplicate de către comisarii de mediu în primele 8 luni (GNM)

27 Septembrie 2020   |   Agerpres

De asemenea, în perioada analizată, au fost aplicate 2.728 de amenzi, faţă de cele 2.232 raportate din ianuarie şi până în august 2019.

 
 
Garda Naţională de Mediu (GNM) a aplicat, în primele opt ale anului, amenzi în valoare de 51,44 milioane de lei, în creştere cu 45,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, reiese din raportul periodic al instituţiei, consultat de AGERPRES.
 
Datele centralizate arată că, în intervalul 1 ianuarie - 31 august, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 21.765, cu aproape 17% mai puţine decât în primele opt luni ale anului anterior, când au fost înregistrate 26.200 de controale.
 
De asemenea, în perioada analizată, au fost aplicate 2.728 de amenzi, faţă de cele 2.232 raportate din ianuarie şi până în august 2019.
 
Potrivit sursei citate, la opt luni, au fost emise 1.257 de avertismente (faţă de 1.014, în primele opt luni ale anului trecut) şi 189 de decizii privind sistarea activităţii (faţă de 104, în aceeaşi perioadă din 2019). În plus, au fost emise 32 propuneri de suspendare de acorduri sau autorizaţii de mediu, precum şi 63 de sesizări penale.
 
Raportul Gărzii de Mediu evidenţiază faptul că, până în prezent, din totalul acţiunilor de control, 17.430 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării şi 4.335 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.
 
La nivelul lunii august 2020, comisarii de mediu au efectuat, la nivel naţional, 2.903 de controale, dintre care 2.337 în domeniul poluării şi 566 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate. De asemenea, au aplicat 506 amenzi în valoare de 9,434 milioane de lei.
 
În acelaşi timp, au fost transmise 261 de avertismente, 32 de dispoziţii de sistare a activităţii şi opt sesizări penale. Totodată, au fost emise şapte propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu.
 
Garda Naţională de Mediu funcţionează ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
 
Garda are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13803 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...