Analiză Deutsche Bank: Era dezordinii - o nouă eră pentru economie, politică şi stilul tău de viaţă
10 Septembrie 2020 MEDIAFAX
La nivel mondial, “era dezordinii” va învinge era globalizării şi va avea efecte pentru cel puţin zece ani, arată o analiză * Tensiunile dintre SUA şi China vor accelera * Milenialii vor avea putere de decizie mai mare în politică şi în economie
Lumea se află în pragul unei noi ere, cea a “dezordinii accentuate”, se arată într-o analiză realizată de experţii Deutsche Bank. Potrivit acestora, era globalizării, care a generat o creştere economică rapidă în ultimii 40 de ani, va fi învinsă de noua “Eră a dezordinii”, cel puţin pentru următorii zece ani.
Influenţat şi de criza Covid-19, al şaselea superciclu structural al vremurilor moderne de care vorbeşte analiza ar urma să fie rezultatul mai multor perspective politice.
Tensiunile geopolitice dintre SUA şi China vor continua, potrivit analizei. „O confruntare a culturilor şi intereselor se apropie, în contextul în care China se apropie de momentul în care va fi din nou cea mai mare economie a lumii”, arată raportul.
Experţii prevăd un deceniu crucial pentru Europa. În “Era Dezordinii”, Europa ar putea deveni o mare putere, cu un potenţial de integrare mai mare, datorat fondului de redresare al UE menit să atenueze efectele crizei. Sau, dimpotrivă, Europa ar putea fi afectată de divergenţele economice şi contradicţii prea puternice care vor apărea în epoca post-Covid.
Această nouă era va prăbuşi activele globale şi ar urma să genereze o creştere a datoriilor la nivelul guvernelor şi corporaţiilor.
De asemenea, “Era Dezordinii” va duce la schimbarea generaţiilor, care va produce ocreştere a inegalităţilor. Analiza spune că generaţia milenialilor, cei cu vârste între 22 şi 38 de ani, va fi cea care va influenţa deciziile politice şi economice la nivel global.
Experţii Deutsche Bank spun că generaţia milenialilor au strâns mai multe frustrări serioase, atât pe fondul unor decizii politice (Brexit sau alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA), cât şi la nivel economic. Aceşti tineri ar urma să producă o schimbare în ceea ce priveşte balanţa puterii, care s-ar putea traduce printr-un regim de impozitare mai dur pentru proprietăţi, venituri şi pentru corporaţii. De asemenea, un alt efect generat de mileniali ar fi o siguranţă sau o protecţie redusă pentru pensionari. Aceştia ar urma să aibă o toleranţă mai mare faţă de inflaţie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 18103 / 20991 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





