ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Analiză KPMG: Noi cerințe legislative privind remunerarea conducătorilor companiilor listate

19 Iunie 2019   |   BizLawyer

KPMG România a lansat analiza privind Noile cerințe legislastive privind remunerarea conducătorilor companiilor listate.

Mădălina Racovitan, Partener Consultantă Fiscală si Head of People Services, KPMG în România

 
 
Pe data de 10 iunie 2019, România ar fi trebuit să transpună Directiva Europeană 828/2017 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă, însă documentul este încă în dezbatere publică. Directiva aduce prevederi noi privind implicarea acționarilor în legătură cu remunerațiile acordate conducătorilor societăților în care investesc și cerințe noi privind punerea la dispoziția publicului a unui set detaliat de informații privind sumele acordate acestor persoane.

Directiva își propune, pe de o parte, să crească gradul de implicare al acționarilor privind remunerarea conducătorilor, prin votarea Politicii de Remunerare aplicabilă acestora și a Raportului de Remunerare care atestă modul în care Politica a fost aplicată. Pe de altă parte, Directiva își propune să crească gradul de transparență privind sumele primite de aceste persoane, prin furnizarea unui cadru legislativ care să oblige companiile să pună la dispoziția publicului sumele exacte primite de conducătorii societăților listate la bursă.


În acest context, KPMG România a lansat analiza privind Noile cerințe legislastive privind remunerarea conducătorilor companiilor listate.

Acesta cuprinde o descriere detaliată a acestor noi cerințe legislative ce derivă din implementarea directivei în legislația națională a României, un sumar privind cadrul legislativ național și european, dar și o analiză a gradului actual de transparență privind remunerația persoanelor care intră în sfera de aplicare a Directivei (ce tip de informații pun la dispoziția publicului companiile, gradul de comparabilitate și modalitatea de prezentare a acestor informații), precum și în ce măsură politicile și practicile curente de remunerare a conducătorilor sunt conforme cu noile prevederi introduse de Directivă.

"În prezent, companiile pun la dispoziția publicului un nivel scăzut de informații. Din cele 16 companii analizate, nu există nicio companie care să respecte în totalitate cerințele Directivei privind Politica de Remunerare. În ceea ce privește Raportul de Remunerare, chiar dacă unele companii nu pregătesc un Raport de Remunerare formal, acestea respectă unele dintre cerințele Directivei privind publicarea informațiilor privind remunerația obținută de Conducători. Există chiar două companii ale căror Rapoarte de Remunerare respectă în totalitate cerințele Directivei", explică Mădălina Racovițan, Partener Consultanță Fiscală și Head of People Services, KPMG în România.

Guvernanța corporativă a companiilor din Uniunea Europeana reprezintă o arie de interes pentru Comisia Europeană și, de aceea, Directiva are scopul de a asigura un cadru legislativ consolidat, uniformizat la
nivelul Uniunii, ceea ce ar determina o creșterea a sustenabilității pe termen lung a companiilor europene, o monitorizare mai eficientă, o transparență crescută privind procesele decizionale, o implicare mai activă a acționarilor și o descurajare a practicilor și deciziilor care să genereze o sporire artificială a veniturilor pe termen scurt.

Astfel, modul de remunerare a conducătorilor companiilor listate și alinierea intereselor acestora (prin remunerația primită) la interesele acționarilor, precum și transparentizarea acestor informații către piață reprezintă aspecte cheie în noile reglementări.

“Analiza noastră își propune să reprezinte un ghid util și de referință pentru cei interesați de nivelul de transparență al companiilor listate la BVB, precum și pentru companiile listate sau care intenționează să se listeze în vederea identificării acelor aspecte ce trebuie avute în vedere cu privire la remunerația conducătorilor", mai adaugă Racovițan.

Racovițan concluzionează: "După intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ne asteptăm la o perioadă în care companiile listate la BVB să se conformeze noilor cerințe. Deși noua Directivă vine cu cerințe mai stricte de conformitate, cu sarcini administrative adiționale care implică costuri și resurse suplimentare alocate de către companiile listate, Directiva urmărește să ofere un cadru juridic coerent la nivelul Uniunii Europene, care încurajează dialogul între toate părțile interesate, asigură sustenabilitatea pe termen lung a companiilor europene și determină o mai bună monitorizare și practici uniforme în statele membre ale Uniunii Europene".

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16133 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...