ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Banca Reglementelor Internaţionale avertizează asupra creşterii influenţei companiilor din domeniul tehnologiei

02 August 2021   |   Agerpres

Băncile centrale trebuie să anticipeze evoluţiile şi să formuleze politici pe baza posibilelor scenarii în care iniţiativele Big Tech remodelează deja plăţile şi alte părţi ale sistemului financiar.

 
 
Băncile centrale şi autorităţile de reglementare financiară trebuie urgent să reacţioneze la creşterea influenţei "Big Tech" (marile companii din domeniul tehnologiei), conform oficialilor de la Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), transmite Reuters. 
 
Autorităţile globale de reglementare sunt îngrijorate de cantităţile enorme de date controlate de grupuri ca Facebook, Google, Amazon şi Alibaba, care le-ar putea permite să remodeleze finanţele atât de rapid încât ar destabiliza sistemele bancare.
 
Într-un document prezentat de şeful BIS, Agustin Carstens, Banca Reglementelor Internaţionale face referire la cazul Chinei, unde cele două mari companii de tehnologie reprezintă acum 94% din piaţa plăţilor prin intermediul telefoniei mobile.
 
În multe alte jurisdicţii, companiile din domeniul tehnologiei se extind rapid, unele acordând credite persoanelor fizice şi micilor afaceri, oferind şi asigurări şi servicii de gestionare a averii.
 
"Intrarea marilor companii din domeniul tehnologiei pe piaţa serviciilor financiare a dus la noi provocări privind concentrarea puterii pe piaţă şi a guvernanţei datelor. Există posibilitatea unor reglementări specifice pentru aceste entităţi, în special în UE, China şi SUA. orice impact asupra integrităţii sistemului monetar în urma apariţiei platformelor dominante trebuie să fie un motiv de îngrijorare semnificativ pentru banca centrală. Stablecoins (monedele stabile) şi alte iniţiative ale Big Tech ar putea afecta sistemul monetar", se arată în document.
 
Băncile centrale trebuie să anticipeze evoluţiile şi să formuleze politici pe baza posibilelor scenarii în care iniţiativele Big Tech remodelează deja plăţile şi alte părţi ale sistemului financiar.
 
"Băncile centrale şi autorităţile de reglementare financiară trebuie să investească de urgenţă în monitorizarea şi înţelegerea acestor evoluţii, pentru a fi pregătite să acţioneze rapid când va fi necesar", avertizează Banca Reglementelor Internaţionale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10703 / 16813
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...