ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE ar putea îmbunătăţi previziunile de creştere şi retrage gradual măsurile de stimulare (vicepreşedintele BCE)

01 Septembrie 2021   |   Agerpres

Acesta a adăugat: "Vom publica noi previziuni, iar deciziile de politică monetară vor fi adoptate în consecinţă".

 
 
Economia zonei euro înregistrează un ritm de creştere mai rapid decât se aştepta Banca Centrală Europeană, ceea ce deschide calea în următoarele zile pentru îmbunătăţirea previziunilor şi posibila retragere a măsurilor de stimulare, a declarat miercuri vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Confidencial, transmite Reuters.
 
"Economia are o evoluţie mai bună decât ne-am aşteptat în 2021 şi aceste evoluţii se vor reflecta în prognozele care vor fi publicate în următoarele zile. Dacă inflaţia şi economia se redresează, atunci va fi logică o normalizare graduală a politicii monetare şi a celei fiscale", a afirmat oficialul BCE.
 
Acesta a adăugat: "Vom publica noi previziuni, iar deciziile de politică monetară vor fi adoptate în consecinţă".
 
La şedinţa de politică monetară din 9 septembrie, BCE va trebui să decidă ritmul achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul patru din 2021. De Guindos a apreciat că redresarea solidă deschide calea pentru posibila retragere a măsurilor de stimulare.
 
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi pentru investitori, transmite Reuters.
 
Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3% în august, de la un nivel de 2,2% în iulie. Este o vorba de un nivel al inflaţiei care depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 2,7% în luna aceasta.
 
Luna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie "mai mică, dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.
 
Tensiunile generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă atât Banca Centrală Europeană (BCE) cât şi Rezerva Federală a SUA (Fed) Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10454 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...