ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Soldul creditului neguvernamental a scăzut în decembrie cu 0,4%

27 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2019 un sold de peste 422,628 miliarde de lei.

 
 
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în decembrie 2019 cu 0,4% (-0,8% în termeni reali) comparativ cu luna precedentă, până la nivelul de 267,574 miliarde de lei, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Creditul în lei, cu o pondere de 67,6% în totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3% (-0,1% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a scăzut cu 1,9%.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,6% (2,4% în termeni reali), ca urmare a majorării cu 9,3% a componentei în lei (5% la sută în termeni reali) şi cu 1,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,1%).


Pe de altă parte, creditul guvernamental s-a majorat în decembrie 2019 cu 3,3% faţă de noiembrie, până la 116,212 miliarde de lei. În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental a înregistrat un avans de 10,1% (5,9% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2019 un sold de peste 422,628 miliarde de lei. Faţă de noiembrie aceasta a crescut cu 2,6% (2,2% în termeni reali), iar în raport cu decembrie 2018 s-a majorat cu 10,9% (6,6% în termeni reali).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15250 / 16851
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...