ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Incidentele cibernetice, ameninţarea principală pentru companiile globale în 2022; în România, în topul riscurilor e pandemia (barometru)

18 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Analiza de specialitate arată că, în România, pandemia se menţine pe primul loc în topul riscurilor la adresa companiilor, în acest an, urmată de incidentele cibernetice şi întreruperea activităţii.

 
 
Atacurile cibernetice, întreruperea activităţii şi catastrofele naturale ocupă primele trei locuri în topul riscurilor pentru companiile din întreaga lume în 2022, conform ediţiei cu numărul 11 a studiului Allianz Risk Barometer, dat publicităţii marţi.
 
Analiza de specialitate arată că, în România, pandemia se menţine pe primul loc în topul riscurilor la adresa companiilor, în acest an, urmată de incidentele cibernetice şi întreruperea activităţii.
 
Noutatea în ediţia din acest an a raportului o reprezintă intrarea riscului cibernetic în Top 3, pe fondul intensificării dependenţei de tehnologie şi desfăşurarea activităţii angajaţilor preponderent de la distanţă. În acelaşi timp, riscul generat de impredictibilitatea legislativă a coborât pe poziţia a patra, în timp ce pe locul 5 se află riscul de producere a incendiilor sau al exploziilor.
 
Potrivit Allianz Risk Barometer, 44% dintre respondenţii la studiu au catalogat riscul cibernetic drept principala ameninţare în 2022, iar 42% riscul de întrerupere a activităţii, în timp ce riscul generat de catastrofele naturale completează podiumul, cu 25% dintre sufragii. La nivel global, riscul determinat de pandemia COVID-19 a ieşit din top în 2022, în contexul în care companiile se consideră mult mai pregătite să facă faţă unor situaţii similare.
 
În schimb, atacurile ransomware generează îngrijorare, iar conştientizarea vulnerabilităţilor creşte, după ce preocuparea pentru riscul cibernetic este percepută drept cea mai mare ameninţare cibernetică de către 57% dintre respondenţi. De asemenea, întreruperea activităţii se clasează pe locul al doilea în topul global al riscurilor, iar catastrofele naturale şi pandemia sunt doi factori declanşatori pentru această decizie.
 
"În ultimul an, creşterea cererii a coincis cu întreruperea lanţurilor de producţie şi logistice, în condiţiile în care pandemia Covid-19 din Asia a determinat închiderea fabricilor şi a provocat un nivel record de congestionare în porturile de transport. Întârzierile generate de pandemie au agravat alte probleme ale lanţurilor de aprovizionare, cum ar fi blocarea Canalului Suez sau penuria globală de semiconductori după închiderea fabricilor din Taiwan, Japonia şi Texas din cauza evenimentelor meteorologice şi a incendiilor. Potrivit Raportului Euler Hermes privind comerţul global, pandemia COVID-19 va genera întreruperi semnificative ale lanţurilor de aprovizionare în a doua jumătate a anului 2022, deşi se preconizează că dezechilibrele între cererea globală şi capacităţile de transport se vor diminua", se precizează în raport.
 
Deşi pandemia rămâne o preocupare majoră pentru companii, acest aspect coboară de pe poziţia a doua până pe poziţia a patra în topul riscurilor, în anul curent. Astfel, majoritatea respondenţilor (80%) apreciază că firmele din care fac parte sunt adecvat sau bine pregătite pentru un incident viitor similar.
 
Un alt aspect menţionat de către şefii de companii este cel legat de frecvenţa şi severitatea evenimentelor meteorologice, în continuă creştere din cauza urmare a încălzirii globale.
 
Datele existente până la acest moment relevă faptul că, în 2021, pierderile globale generate de evenimentele catastrofice acoperite prin produse de asigurare au depăşit semnificativ pragul de 100 de miliarde de dolari.
 
"Uraganul Ida din SUA a fost cel mai costisitor eveniment, dar mai mult de jumătate din pierderile totale au venit din aşa-numitele pericole secundare, cum ar fi inundaţii, ploi abundente, furtuni, tornade şi chiar îngheţuri de iarnă. Printre exemple se numără furtuna de iarnă Uri din Texas, inundaţiile catastrofale din Germania şi Benelux, inundaţiile puternice din Zhengzhou, China şi valurile de căldură şi incendiile de vegetaţie din Canada şi California. Aceste evenimente au determinat avansul riscurilor catastrofice până pe poziţia a treia în topul ameninţărilor globale în ediţia din acest an a Allianz Risk Barometer", notează realizatorii cercetării.
 
Analiza privind riscurile globale în business, derulată anual de Allianz Global Corporate & Speciality (AGCS), include opiniile a 2.650 de experţi din 89 de ţări, inclusiv directori generali, manageri de risc, brokeri şi specialişti în asigurări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8857 / 16816
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...