ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Inspecţia Muncii a desfăşurat 121.273 de controale şi a aplicat amenzi de 127 milioane de lei în 2019

23 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

În acţiunile de control, indiferent de tipul controlului, se verifică, în principal, îndeplinirea cerinţelor legale privind încadrarea în muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, drepturile salariale acordate, precum şi respectarea reglementărilor de domeniul securitate şi sănătate în muncă.

 
 
Inspecţia Muncii a desfăşurat în cursul anului trecut 121.273 de controale la nivel naţional, în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, iar valoarea totală a amenzilor aplicate este de peste 127,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 71.748 controale, din care 67.632 pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, fiind aplicate, în total, 23.893 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a depăşit 108,5 milioane de lei, din care 94,1 milioane de lei pentru muncă nedeclarată.

De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), au fost efectuate 49.525 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 18,5 milioane de lei. Numărul total de sancţiuni contravenţionale aplicate a ajuns la 70.589, fiind dispuse 231 opriri din funcţiune a unor echipamente de muncă neconforme, care reprezentau risc de accidentare, iar în 227 de cazuri, au fost dispuse sistări ale activităţii.


"Ţinând cont de necesitatea creşterii gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în domeniile în care s-au înregistrat neconformităţi care au generat evenimente deosebite, avem în vedere, în perioada următoare, intensificarea acţiunilor Inspecţiei Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi dezvoltarea unor sinergii cu alte domenii, printre care şi învăţământul. Pentru realizarea obiectivelor instituţionale, în Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2020, se desfăşoară acţiuni de control de tip campanie, tematice şi de fond, cu caracter preventiv, precum şi controale programate sau inopinate, la toate categoriile de angajatori, focalizate pe domeniile de activitate economică în care au fost identificate riscuri", a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, în comunicat.

Potrivit oficialului, în acţiunile de control, indiferent de tipul controlului, se verifică, în principal, îndeplinirea cerinţelor legale privind încadrarea în muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, drepturile salariale acordate, precum şi respectarea reglementărilor de domeniul securitate şi sănătate în muncă. La aceste acţiuni de control, se adaugă verificările iniţiate ca urmare a petiţiilor pe care ni le adresează cetăţenii, în situaţia în care aceştia se consideră prejudiciaţi în relaţia cu angajatorii.

Bratu a precizat că, anual, la nivel naţional, sunt înregistrate şi soluţionate aproximativ 50.000 de petiţii, ceea ce reflectă gradul ridicat de încredere al cetăţenilor în capacitatea Inspecţiei Muncii de a-i ajuta în soluţionarea problemelor apărute.

Cele mai frecvente încălcări ale legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă reclamate sunt cele legate de prevederile Codului Muncii: neplata salariilor, timpul de muncă şi neplata orelor suplimentare, concedieri abuzive, nerespectarea prevederilor privind registrul de evidenţă a salariaţilor, reconstituirea vechimii în muncă.

În domeniul SSM, principalele aspecte reclamate de cetăţeni vizează eliberarea adeverinţelor pe grupe de muncă, condiţiile de muncă necorespunzătoare, cercetarea şi declararea accidentelor produse la locurile de muncă, nerespectarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă.

Şeful Inspecţiei Muncii spune că, în aceeaşi măsură, inspectorii de muncă sunt imparţiali şi reprezintă un factor de echilibru între actorii de pe piaţa muncii, sindicate şi patronate, salariaţi şi angajatori.

"Încercăm, prin toate acţiunile noastre, de informare, de conştientizare sau de control preventiv, să fim activi şi responsabili. Periodic, efectuăm analize concrete, urmărind îndeplinirea obiectivelor stabilite până la materializarea acestora în rezultate concrete. Astfel, Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2020, reprezintă un document de referinţă, elaborat cu respectarea reglementărilor specifice din domeniile de competenţă ale instituţiei, ce ţine cont de cerinţele şi orientările europene în domeniu. Am urmărit alocarea eficientă a resurselor existente pentru maximizarea rezultatelor, având în vedere că resursele umane, financiare şi materiale sunt limitate. Până în acest moment, cu resursele avute la dispoziţie, pot afirma că, de mai bine de 20 de ani, am reuşit să ne îndeplinim misiunea, să fim la nivelul aşteptărilor, adică o instituţie puternică şi de referinţă, cu un rol important pe plan social şi cu rezultate remarcabile. Pe această cale, ţin să le mulţumesc colegilor din Inspecţia Muncii şi din inspectoratele teritoriale de muncă pentru tot efortul depus pe parcusul anului, pentru seriozitatea şi rigurozitatea cu care îşi îndeplinesc atribuţiile", a mai spus Dantes Nicolae Bratu, în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18986 / 20579
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Avocații Schoenherr, alături de Allianz-Țiriac Asigurări în tranzacția de preluare a Campion Broker. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (partener) și Georgiana Bădescu (partener)
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund S.A. în obținerea unei refinanțări pentru prima sa investiție în retail
Filip & Company a asistat Grupul Banca Transilvania în finalizarea achiziției BRD SAFPP SA. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...