ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

KPMG: 60% dintre liderii globali cred în perspectivele de creştere ale economiei

16 Septembrie 2021   |   Agerpres

La ediţia anterioară a cercetării, derulată în perioada ianuarie - februarie 2021, ponderea celor care se declarau optimişti în privinţa revenirii economiei globale era de 42%.

 
 
Şase din zece lideri (60%) sunt încrezători în perspectivele de creştere ale economiei globale, în următorii trei ani, relevă un sondaj KPMG 2021 CEO Outlook, dat publicităţii joi.
 
La ediţia anterioară a cercetării, derulată în perioada ianuarie - februarie 2021, ponderea celor care se declarau optimişti în privinţa revenirii economiei globale era de 42%.
 
Pe fondul noilor estimări, 69% dintre respondenţi au indicat opţiuni anorganice (fuziuni şi achiziţii, asocieri, alianţe strategice) ca principală strategie de creştere. În plus, majoritatea liderilor globali (87%) afirmă că, în următorii trei, intenţionează să finalizeze achiziţii ani care să le susţină creşterea şi transformarea afacerii.
 
Cercetarea KPMG arată, totodată, că 30% dintre CEO plănuiesc să investească peste 10% din venituri în măsuri şi programe sustenabile, în următorii trei ani.
 
De asemenea, peste un sfert (27%) din totalul celor intervievaţi sunt îngrijoraţi că un eventual eşec în ceea ce priveşte aşteptările în domeniul schimbărilor climatice ar putea determina pieţele publice să nu mai investească în afacerile lor. În acelaşi timp, peste jumătate (58%) dintre respondenţi au afirmat că există o cerere în creştere din partea părţilor interesate (investitori, autorităţi de reglementare, clienţi etc) pentru o raportare mai amplă pe aspecte ESG.
 
Conform sondajului de specialitate, 77% dintre executivi consideră că vor fi necesari stimuli guvernamentali ca toate afacerile să poată ajunge la obiectivul de "net-zero", iar trei sferturi au identificat COP26 ca un moment esenţial pentru conştientizarea urgenţei în agenda schimbării climatice.
 
Cea mai mare parte a conducătorilor de companii globale (86%) susţine că misiunea companiei va determina alocarea de capital, dar şi strategiile de creştere anorganică.
 
Analizând riscurile pentru următorii trei ani, liderii executivi au identificat trei zone prioritare: lanţul de aprovizionare, securitatea cibernetică şi schimbarea climatică. Astfel, 56% dintre lideri au afirmat că lanţul lor de aprovizionare este supus stresului în timpul pandemiei.
 
Aproape un sfert (21%) dintre cei care au răspuns la sondajul KPMG au spus că e necesară o reducere a prezenţei fizice la locul de muncă, în scădere majoră faţă de august 2020, când se consemna o pondere de 69%. Liderii s-au concentrat asupra flexibilităţii crescute pentru forţa de muncă, 51% (faţă de 14% în ianuarie - februarie) intenţionând să investească în spaţii colaborative de birou colaborative, în timp ce 37% au implementat un model de lucru hibrid, în care majoritatea angajaţilor lucrează de la distanţă 2 - 3 zile pe săptămână.
 
Potrivit sursei citate, trei din patru lideri globali consideră că presiunea asupra finanţelor publice exercitată de răspunsul necesar pandemiei a accentuat necesitatea cooperării între state pentru sistemul fiscal global. În acelaşi timp, 77% dintre CEO susţin că propunerea unui sistem global cu un impozit minim reprezintă "o îngrijorare semnificativă" pentru obiectivele de creştere ale organizaţiei.
 
În acest context, 74% dintre CEO globali sunt conştienţi de legătura puternică dintre încrederea mediului extern în afacerea lor şi cum se aliniază abordarea fiscală cu valorile organizaţionale. În timp ce afacerile încearcă să se reconstruiască mai bine, majoritatea liderilor (69%) resimt o presiune în creştere pentru raportarea transparentă a impozitelor şi taxelor, ca parte din agenda ESG.
 
Ediţia 2021 a KPMG CEO Outlook s-a derulat în perioada 29 iunie - 6 august şi a inclus viziunea a 1.325 de lideri din cele mai influente companii din lume în ceea ce priveşte mediul economic şi de afaceri, precum şi impactul pandemiei COVID-19 asupra viitorului afacerii lor. Toţi respondenţii au venituri de peste 500 milioane de dolari, iar o treime dintre companii au venituri anuale de peste 10 miliarde de dolari.
 
KPMG este o organizaţie globală de firme independente de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor.
 
În România şi Republica Moldova, compania îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişină
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10425 / 16976
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP și Kinstellar, în tranzacția de 175 mil. € prin care CTP a achiziționat întregul portofoliu logistic deținut integral de Globalworth. Ce avocați au lucrat în tranzacție
LegiTeam | Mitel & Asociatii recruteaza avocati definitivi (Corporate & Commercial)
Trei firme de avocați în tranzacția prin care un vehicul de investiții intenționează să preia Telekom România Mobile Communications. Grupul Digi lucrează cu Filip & Company, Clever Media a apelat la avocații Schoenherr, iar grecii și-au păstrat consultanții din tranzacția cu Orange, de acum trei ani
Filip & Company asistă Banca Transilvania în achiziția BRD Pensii. Echipa de avocați, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Clifford Chance Badea a asistat Premier Energy la listarea pe Bursa de Valori București, o tranzacție de aproape 700 milioane lei
Who’s Who Legal by Lexology: Dr. Cosmin Vasile, managing partner ZRVP, considerat Thought Leader în Litigii Comerciale. El este apreciat ca fiind “un avocat de litigii de top pe piața românească”
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații au în derulare în jur de zece proiecte de achiziții, aflate în diferite stadii ale procesului și gestionează în prezent cinci mandate de fuziuni și divizări, incluzând o fuziune transfrontalieră. Laura Toncescu, (Managing Partner): Se observă în ultimul timp o concentrare a cererilor de consultanță pentru tranzacții de M&A din partea celor care au deja experiență pe piața din Europa, spre deosebire de anii trecuți când apetitul pentru risc era mai mare și, prin urmare, clienții proveneau și din alte regiuni
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2024 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
WH Partners, o firmă de avocatură din Malta, deschide primul birou din România în parteneriat cu Simion & Partners | James Scicluna, Co-fondator și Managing Partner WH Partners: „Lansarea WH Simion & Partners în București ne întărește angajamentul de a ne dezvolta firma mai departe de Malta într-un mod de care să beneficieze strategic clienții noștri. Abilitățile tranzacționale ale Cosminei Simion și experiența pe care aceasta și echipa ei o aduc în tehnologie, digital, media și divertisment completează perfect serviciile noastre”
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Diana Latiș, 86 de puncte, printre primii intrați în anul 2023: ”La această facultate, cantitatea de informație care trebuie asimilată în timpul scurt al unui semestru este enormă, explicațiile nu sunt întotdeauna pe înțelesul nostru. Seminarele sunt cele care mai salvează cât de cât situația, în cadrul acestora putând discuta mai aplicat teoria predată la cursuri. Practica ne-ar fi cea mai utilă”
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...