ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Majoritatea românilor consideră că salariul corect pe care l-ar merita este de maximum 3.000 de lei (studiu)

28 Noiembrie 2019   |   AGERPRES

Doar 2% cred că ar merita să câştige între 8.000 şi 10.000 de lei pe lună.

 
 
Majoritatea românilor consideră că salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experienţă pe care îl au şi domeniul în care lucrează este de maximum 3.000 de lei, arată un studiu realizat de o platformă de recrutare online.

"Întrebaţi care cred că este salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experienţă pe care îl au şi domeniul în care lucrează, 57% dintre respondenţii celei mai recente cercetări derulate de eJobs România au spus că s-ar vedea la un prag maxim de 3.000 de lei pe lună. Mai specific de atât, 20% dintre aceştia au spus că o evaluare corectă ar fi în intervalul 1.500 - 2.000 de lei, 17% au menţionat 2.000 - 2.500 de lei, iar alţi 20% au spus că ar merita un salariu net între 2.500 şi 3.000 de lei", relevă studiul eJobs.


De asemenea, 16% dintre cei care au participat la studiu cred că remunerarea corectă pentru pregătirea şi experienţa pe care o au este cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de lei pe lună. 9% se plasează în intervalul 4.000 - 5.000 de lei, iar procentele scad pe măsură ce cresc pragurile salariale. Astfel, în segmentul 5.000 - 6.000 de lei cred că s-ar încadra doar 4% dintre respondenţi, 3% menţionează 6.000 - 8.000 de lei, în timp ce doar 2% cred că ar merita să câştige între 8.000 şi 10.000 de lei pe lună.

"Dacă avem un procent marginal al celor care se plasează pe nivelul superior de salariare, şi atunci când vine vorba de salariul minim avem aproape la fel de puţini respondenţi care s-ar autoîncadra în această zonă. Potrivit rezultatelor studiului, doar 7% se asociază plafonului salarial cuprins între 1.200 şi 1.500 de lei. Ce ne spun rezultatele cercetării? Că, în ciuda aparenţelor, candidaţii sunt destul de bine ancoraţi în realitate, ştiu care sunt salariile din piaţă şi nu mai supralicitează la fel de mult ca în trecut. Preferă să compenseze, în schimb, la alte capitole. Cum ar fi beneficiile extrasalariale, spre exemplu, atât cele materiale, cât şi cele nonmateriale, precum programul flexibil, deschiderea angajatorului la ideea de muncă remote sau plan de dezvoltare profesională", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Întrebaţi care sunt cele mai importante 5 beneficii extrasalariale pe care ar dori să le primească de la angajatori, 72,5% dintre respondenţi au pus pe primul loc tichetele de masă, 70% ar vrea prime de sărbători, 60% program flexibil, 53% abonament la clinică medicală privată. De asemenea, 45,7% pun în fruntea listei al 13-lea salariu, iar 24% ar vrea să aibă posibilitatea de a lucra remote. Alte beneficii extrasalariale menţionate de respondenţi au fost abonamentele la sală, vouchere şi discounturi în reţele partenere, teambuildinguri sau masaj la birou.

"De la an la an, se conturează tot mai clar concluzia că şi candidaţii, şi angajaţii vor experienţe, nu doar joburi care să le plătească facturile. Sigur că acest lucru nu exclude şi un salariu despre care să simtă că le reflectă valoarea profesională, numai că vor mai mult de atât. Asta înseamnă beneficii, înseamnă cultură organizaţională, înseamnă stabilitate, o echipă cu care să se simtă confortabil, potenţial de creştere şi aşa mai departe", mai spune Bogdan Badea.

Studiul a fost realizat în perioada 1-19 noiembrie, pe un eşantion de 1.493 de respondenţi.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România şi aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20280 / 21695
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...