ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproape 15%, în 2020 (analiză KeysFin)

30 Aprilie 2020   |   AGERPRES

Conform analizei KeysFin, aproximativ 3.500 de firme activau la finalul anului 2019 în piaţa locală de servicii de resurse umane (grupa CAEN 78).

 
 
Piaţa locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% în 2020, ca urmare a maturizării pieţei şi a pandemiei de Coronavirus, potrivit unui studiu KeysFin.

Cifra de afaceri a furnizorilor de servicii HR din România a crescut cu 12,3% în 2018, în comparaţie cu anul precedent, şi a depăşit cu aproape 337% nivelul din 2009. Astfel, la final de 2018, însuma 4,2 miliarde de lei, iar pentru 2019 analiştii KeysFin estimează apropierea de pragul de 4,9 miliarde de lei, urmând ca în anul curent să scadă, se menţionează într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

"Serviciile de HR s-au numărat printre industriile cu o ascensiune fulminantă în economia locală, iar analizele noastre din ultimii ani, dedicate acestui domeniu, au arătat atât trendul de creştere, cât şi de diversificare a serviciilor. Iată însă că momentul maturizării a sosit: vor rămâne business-urile solide, cu un istoric în spate, know-how şi clienţi importanţi, iar companiile mici de pe această piaţă, fără putere logistică şi mai ales financiară, fie se vor reorienta spre servicii adiacente, fie vor dispărea. În 2020, cuvântul de ordine va fi reinventare, indiferent de tipul de business, însă noi mizăm pe capacitatea unei industrii aflată până acum în plină dezvoltare de a găsi soluţii salvatoare", a declarat Roxana Popescu, managing director KeysFin.


Conform analizei KeysFin, aproximativ 3.500 de firme activau la finalul anului 2019 în piaţa locală de servicii de resurse umane (grupa CAEN 78). Rezultatul net al furnizorilor de servicii HR a avansat cu 3,3% în comparaţie cu anul 2017 şi a depăşit cu 823% nivelul din 2009, la 228 milioane de lei în 2018. Dintre cele aproape 3.460 de companii analizate, mai mult de jumătate, respectiv 1.795 au înregistrat profit (52%), 1.119 au avut pierderi (32%), restul raportând un rezultat nul în 2018. Numărul de angajaţi din domeniu însuma 54.500 în 2018, cu 4% mai puţini comparativ cu anul 2017.

Datele KeysFin situează în vârful clasamentului companiilor din domeniu, în funcţie de cifra de afaceri din 2018, Lugera & Makler SRL, care a devenit lider de piaţă, depăşind cu doar 762.000 de lei Adecco Resurse Umane SRL (principalul jucător în 2017). Astfel, cifra de afaceri a companiei aflate pe locul 1 a fost de peste 321 de milioane de lei, cumulând 7,6% din totalul pieţei.

Topul principalelor trei companii de servicii HR este completat de Manpower HR SRL, cu 195,6 de milioane de lei, respectiv 4,6% din total.

"Totuşi, luând în considerare datele centralizate la nivel de grup (în baza structurii acţionariatului), Adecco (prin Adecco Resurse Umane SRL şi Adecco România SRL) conduce industria locală de servicii HR cu afaceri de peste 416 milioane de lei în 2018", semnalează analiza.

Ca imagine de ansamblu, cele mai mari zece companii de profil generează cumulat mai mult de o treime din cifra de afaceri totală a industriei. Analiza nu include însă performanţa unor companii precum EJobs Group SRL sau BestJobs Recrutare SA, acestea având ca principal domeniu de activitate coduri CAEN aferente sectorului de IT&C. Dacă şi acestea ar fi luate în considerare, cifra de afaceri a industriei ar creşte cu peste 70,5 de milioane de lei în 2018.

Analiza KeysFin mai subliniază că, potrivit datelor Ministerului Muncii, pe 29 aprilie erau înregistrate 1.027.117 de contracte de muncă suspendate, cu 327.200 în industria prelucrătoare (32%), 185.000 în comerţ (18%) şi 115.000 (11%) în hoteluri şi restaurante. Ca rată, potrivit metodologiei de calcul a ratei şomajului, numărul de contracte de muncă suspendate raportat la populaţia activă (9,1 milioane de persoane în T3 2019 potrivit INS) este în prezent la 11%.

"Spre deosebire de caracterul temporar al suspendărilor, îngrijorătoare este evoluţia contractelor de muncă încetate (creştere de 143% faţă de 30 martie), la aproape 271.000 în 29 aprilie. Numărul de şomeri (15-74 ani) a crescut şi el semnificativ în martie la 410.000, rata şomajului majorându-se cu 0,7 puncte procentuale faţă de februarie (minimul anilor ˜90), la 4,6%", mai menţionează analiza.

Pe lângă acordarea posibilităţii de a încadra angajaţii în şomaj tehnic, Guvernul a mai luat şi alte măsuri de susţinere a companiilor locale, precum: amânarea achitării ratelor, IMM Invest (cu aplicabilitate limitată la doar 40.000 firme - potrivit datelor KeysFin doar 5% din totalul companiilor care şi-au raportat rezultatele financiare la 2018) şi bonificaţia de 10% oferită pentru plata la zi a impozitului trimestrial. Totodată, decizia Băncii Naţionale a României de a cumpăra titluri de stat constituie măsura cu cel mai consistent impact pozitiv.

"Totuşi, industria serviciilor de HR care are nevoie de noi angajări, care să fie derulate prin companiile din domeniu. Ritmul reluării activităţii economice depinde însă majoritar de un sprijin guvernamental real, care să motiveze companiile locale să îşi extindă activitatea şi să facă angajări. Astfel, analiştii KeysFin consideră că este necesar un program guvernamental investiţional masiv, bine ţintit din punct de vedere strategic spre industria prelucrătoare şi servicii (pentru asigurarea producţiei locale a bunurilor şi serviciilor de bază: alimente, echipamente, sănătate, educaţie şi securitate) agricultură (având în vedere condiţiile meteo nefavorabile) şi mai ales pentru susţinerea avansului tehnologizării şi a digitalizării economiei româneşti. Totodată o reducere temporară a fiscalităţii (contribuţii), dacă nu chiar o suspendare după modelul altor state europene ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru mediul de afaceri local", precizează reprezentanţii KeysFin.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 78: activităţi de servicii privind forţa de muncă. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la începutul lui 2020.

KeysFin oferă soluţii de reducere a riscului comercial utilizând date despre companiile din România şi din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14731 / 16832
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...