ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele Consilului Fiscal recomandă amânarea unor noi creşteri de venituri şi renunţarea la alte reduceri de taxe

17 Septembrie 2019   |   AGERPRES

Potrivit preşedintelui CF, noua lege a pensiilor ar avea un impact mai mult decât sever asupra bugetului public în condiţiile în care aplicarea ei ar însemna plusuri de 0,7% din PIB în 2020, 2,7% din PIB în 2021 şi 3,7% din PIB în 2022.

 
 
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, recomandă amânarea unor noi creşteri de venituri/salarii, stoparea promisiunilor ce creează aşteptări nerealiste cetăţenilor şi restructurarea aparatului de stat în condiţiile în care, potrivit acestuia, deficitul acut de spaţiu fiscal este tot mai periculos.

Daniel Dăianu susţine, într-un articol publicat pe site-ul instituţiei, că a avut loc o ajustare bugetară majoră în intervalul 2012-2015, costisitoare din punct de vedere social şi nu numai (a alimentat probabil înclinaţia de plecare din ţară), deficitul bugetului consolidat ajungând la sub 1% din PIB în 2015. Potrivit sursei citate, această corecţie s-a văzut în deficitul de cont curent ce a gravitat în jur de 1% din PIB către finele perioadei. Tendinţa a fost însă inversată după 2015, când s-a intrat într-o suită de reduceri de taxe şi impozite, care a adus veniturile fiscale la minim istoric, la sub 26% din PIB în 2018 (cu CAS nivelul se menţine peste 26%), subliniază preşedintele Consiliului Fiscal. Astfel, fără a fi un 'paradis fiscal' precum Irlanda, România a ajuns penultima în UE ca nivel al veniturilor fiscale, explică sursa citată care arată, de asemenea, că în UE media veniturilor fiscale este de 39-40% din PIB, în timp ce în economii emergente din Est trece de 34-35% din PIB.


"Veniturile fiscale au mers în jos prin omisiune şi comisiune. Prin decizii publice care au schimbat regimul fiscal, o poziţie îmbrăţişată de cam tot spectrul politic; unele partide fiindcă au văzut astfel o reparaţie socială pentru austeritatea aplicată după 2010; alte partide deoarece cred în încasări superioare la impozite inferioare (teză adesea invalidată de realitate). Prin omisiune, afirm, întrucât s-a neglijat nevoia de a spori transparenţa, gradul de conformare la plăţi, astfel încât să se colecteze mai mult. Nu
numai că s-a renunţat în mod inexplicabil la o reformă serioasă a ANAF, dar nu au existat preocupări sistematice de creştere a colectării. Datele Eurostat arată, de pildă, că în ce priveşte TVA, România are cel mai înalt grad de neconformare - 36% în 2018. În Polonia şi Bulgaria, două ţări în care a avut loc o reformă a administraţiilor fiscale, gradul de conformare s-a ameliorat în mod remarcabil; în Bulgaria neconformarea a ajuns la 12% în 2018, de la 22% în 2014; în Polonia a ajuns la 14% în 2018, de la 24% în
2014", arată Daniel Dăianu.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, în timp ce s-a acceptat o scădere a veniturilor fiscale, numai parţial compensată de absorbţie de fonduri europene, au crescut presiunile pe buget prin creşterea veniturilor/salariilor. De aici a rezultat un spaţiu fiscal tot mai mic, o "încordare teribilă" a bugetului public.

Dăianu menţionează, însă, că o creştere de venituri (salarii) era inevitabilă pentru a atenua exodul de capital uman, emigraţia, însă o asemenea politică, dacă nu este însoţită de grija pentru creşterea veniturilor fiscale, primejduieşte echilibre macro.

"Iar creşterea veniturilor în sectorul bugetar a dezechilibrat relaţia cu salariile în sectorul privat; a devenit tot mai atractiv pentru numeroşi cetăţeni să se angajeze la stat, în pofida accentuării deficitului de forţă de muncă în arii largi din economie", arată Daniel Dăianu.

El menţionează că în ultimii ani deficitul bugetar (cash sau ESA) nu a trecut de 3% din PIB, cel structural fiind ceva mai mare, cifre realizate printr-o amputare severă a cheltuielilor cu investiţii publice care au ajuns în 2018 la 2,6% din PIB.

"Am ajuns în eşalonul ţărilor cu cele mai mici investiţii publice ca pondere în PIB. Dar acest eşalon este format din state cu economii dezvoltate, care au infrastructură bună. Economiile emergente cu care are sens să ne comparăm (ţările baltice, Ungaria, Polonia, Cehia) alocă în medie pentru investiţii publice circa 4% din PIB. Nu numai că nivelul de 2,6% indică subfinanţarea cronică a infrastructurii în România, dar şi modul în care s-a ieşit la liman pentru a se evita intrarea în procedura de deficit excesiv: prin tăiere de invesţii publice în ultimii ani. Este un mare semn de întrebare dacă se poate continua cu acest pattern de ajustare a structurii cheltuielilor pentru respectarea nivelului de 3%; fiindcă suntem la un 'prag de suferinţă' pentru economie", precizează Dăianu.

Potrivit preşedintelui CF, noua lege a pensiilor ar avea un impact mai mult decât sever asupra bugetului public în condiţiile în care aplicarea ei ar însemna plusuri de 0,7% din PIB în 2020, 2,7% din PIB în 2021 şi 3,7% din PIB în 2022.

"Nu puţini (mai ales politicieni) notează nivelul relativ scăzut al cheltuielilor sociale în România ca pondere în PIB faţă de alte state din UE, ceea ce este adevărat. Dar se omite aici să se spună că nivelul veniturilor fiscale la noi este penultimul în UE. Nevoile sunt mari social şi economic, dar pentru a le acoperi ai nevoie de venituri adecvate la buget", explică economistul.

Daniel Dăianu spune că din această perspectivă este de judecat deficitul acut de spaţiu fiscal şi atrage atenţia că fără corecţii în următorii ani, deficitul ar exploda spre 7% din PIB.

"Din această perspectivă este de judecat deficitul acut de spaţiu fiscal; adică: scădere sensibilă de venituri fiscale în ultimii ani, care au ajuns la sub 26% din PIB; creştere de venituri/salarii care a mărit deficitul bugetar după 2015 la circa 3% din PIB; presiuni în plus, noua lege a pensiilor, care adaugă procente bune de PIB la deficitul bugetar de 3% din 2018; fără corecţii în următorii ani, deficitul ar exploda spre 7% din PIB. Dar nu se poate ajunge practic la un asemenea deficit fiindcă pieţele nu vor accepta aşa ceva", menţionează acesta.

Conform lui Daniel Dăianu, economia autohtonă va încetini în mod inevitabil. Pe de o parte, se epuizează pistoane de
creştere economică prevalent prin consum, pe de altă parte are loc o deteriorare a mediului internaţional, care afectează exporturile României şi poate complica mult finanţarea deficitelor.

Preşedintele Consiliul Fiscal concluzionează că deteriorarea mediului economic internaţional ne prinde descoperiţi, în sensul unui deficit mare de spaţiu fiscal.

"Deficitul de spaţiu fiscal este interpretabil şi prin prisma policy-mix-ului suboptim, a posibilităţii de a amortiza şocuri adverse. Efecte ale încetinirii economice pot fi combătute dacă există spaţiu fiscal, ce pune la lucru stabilizatorii automaţi; nu este cazul la noi. Lipsa spaţiului fiscal combinată cu dezechilibre externe formează o situaţie şi mai complicată. Pentru a combate efecte recesioniste, BNR nu ar putea relaxa politica monetară (cum fac alte bănci centrale) fiindcă ar invita atacuri pe leu; ar fi inflamată inflaţia şi pe canalul cursului. Nici nu are sens să întărească politica monetară acum, având în vedere posibile intrări de hotmoney şi accentuarea dezechilibrului extern. Politici monetare mai acomodative în Europa (peste Ocean) ne ajută prin prisma diferenţialelor de rate pe pieţe, dar nu ne rezolvă problemele. Avem nevoie de consolidare a bugetului public fiindcă nori cenuşii se înmulţesc în economia globală. Că această consolidare trebuia să aibă loc sub auspicii nefavorabile (efecte ale războiului valutar, conflictelor comerciale, slowdown-ului global) nu este o neşansă 'venită din cer'; plătim pentru miopie şi unilateralism în construcţia politicilor macro, chiar dacă exodul de capital uman a obligat la creşteri de salarii", spune Dăianu.

El afirmă că în această situaţie sunt câteva trasee de acţiune posibile, care trec dincolo de filosofii de politică economică. Astfel, Dăianu afirmă că nu se poate merge la nesfârşit cu reducerea investiţiilor publice ca pondere în PIB şi trebuie să fie crescute veniturile fiscale/bugetare. Acesta pledează, totodată, pentru o transparenţă mai mare, redemararea reformei ANAF, pedepse severe pentru cei care evită fiscul prin tot felul de tertipuri şi renunţarea la noi reduceri de taxe şi impozite.

Totodată, preşedintele Consiliului Fiscal recomandă evitarea de 'experimente' precum OUG nr. 114 şi stoparea promisiunilor ce creează aşteptări nerealiste cetăţenilor.

De asemenea, Dăianu arată că aplicarea noii legi a pensiilor să ţină cont de spaţiul fiscal existent şi trebuie amânate noi creşteri de venituri/salarii. În opinia sa este necesară restructurarea aparatului de stat şi trebuie încercată aplicarea 'regulii de aur' (golden rule) care poate scuti de co-finanţare proiecte finanţate din resurse ale bugetului comun şi validate de Comisia Europeană ca servind concomitent nevoi naţionale şi nevoi ale UE.

El menţionează că unii ar putea invoca datoria publică de circa 35% din PIB (faţă de o medie de circa 80%) însă această datorie poate creşte rapid dacă pieţele pierd încrederea în capacitatea de a controla deficitele. Proiectul bugetului pentru 2020 trebuie să semnalizeze înţelegerea situaţiei interne, a contextului internaţional, subliniază sursa.

"Celor ce neagă realitatea să li se reamintească experienţa corecţiei macroeconomice de acum câţiva ani. În 2008, nu nivelul datoriei publice era problema, ci cel al deficitului bugetar structural, al deficitelor externe. Este drept că în lumea experţilor se discută despre faptul că 'deficitul structural' pe baza căruia se estimează gap-ul de producţie (output gap) este o mărime neobservabilă, că regulile fiscale au nevoie de simplificări şi corecţii pentru a se evita prociclicitatea şi a concilia sustenabilitatea finanţelor publice cu stabilitatea economică, dar problema bugetară în cazul României nu este legată de rafinamente tehnice; lucrurile sunt evidente. Pentru o economie emergentă, ce prin definiţie nu poate practica politici neconvenţionale (banca sa centrală nefiind emitent de monedă de rezervă) deficite mari/excesive invită necazuri mari! Deficitul acut de spaţiu fiscal devine tot mai periculos şi este o urgenţă a politicii fiscal/bugetare în România; nu este ideea fixă a cuiva!!", mai spune Daniel Dăianu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15759 / 16809
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...