ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Răzvan Cuc anunţă restructurări la Tarom şi CNAIR

26 August 2019   |   MEDIAFAX

Ministrul anunţă restructurări şi în cazul posturilor de Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru că nu se respectă termenele proiectelor asumate.

 
 
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că 300 de posturi aferente direcţiilor de achiziţii, economică şi comercială vor fi restructurate de către consiliul de administraţie. Acesta anunţă ca va mai restructura şi posturile de conducere din CNAIR.

"Restructurările se vor face cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. Misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are Tarom şi să nu fie implicate emoţional pentru că aşa nu va face nimic", a afirmat luni, ministrul Transporturilor.

Cuc a precizat că vor fi restructurate 300 de posturi, iar acestea doar pentru început, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial. De asemenea, ministrul vrea să înfiinţeze un centru separat pentru angajaţii din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de Tarom.


"Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte, aşa m-a informat şi pe mine managementul Tarom, o parte nu lucrează la întregul potenţial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm şi la trecut un pic. Adică dacă ne uităm la încasările din ultima perioadă, la încasări care se fac de la terţe companii o să vedeţi că au fost în continuă scădere. Şi atunci cred că trebuie dat un imbold şi cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru Tarom", a explicat Răzvan Cuc.

Ministrul anunţă restructurări şi în cazul posturilor de Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru că nu se respectă termenele proiectelor asumate.

"Aici vorbim despre posturile de conducere. Pentru că avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care se pricep teoretic la autostrăzi, dar dorinţa mea a fost să văd că şi implementează aceste proiecte. Sunt oameni foarte buni care lucrează la Companie foarte bine, dar acel balast care am constat în urma sarcinilor de serviciu care le-au fost date că nu le-au făcut în timpii care li s-au cerut. Eu cred că trebuie la un moment dat să iei nişte decizii un pic mai radicale. Mă interesează ca lucrările pe care ni le-am asumat să se facă în timpii pe care ni i-am asumat. Dacă s-au depăşit termenele pe care ni le-am asumat ne uită să vedem und e blocajul. Dacă vedem că blocajul e la achiziţii, la juridic, atunci trebuie să luăm măsuri", a afirmat Cuc.

În privinţa celor care îşi vor pierde locurile de muncă, Răzvan Cuc crede că dacă sunt competenţi, îşi vor găsi cu siguranţă de lucru în altă parte.

"Dacă oamenii sunt competenţi, cu siguranţă nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă mai departe", a declarat ministrul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15859 / 16809
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...