ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Salariaţii din Pharma şi IT câştigă peste media pieţei generale (studiu)

21 Octombrie 2020   |   Agerpres

La polul opus, cu venituri mai mici, se află domenii precum: Logistică (-2%), Producţie (-3%), Transport (-4%) şi Retail (-12%).

 
 
Angajaţii din domeniile Pharma şi IT au, în continuare, venituri peste media pieţei generale în România, reiese din datele celei de-a 5-a ediţii a studiului "Total Remuneration Survey", realizat de Mercer Marsh Benefits.
 
În acest context, Clujul este, pentru al doilea an consecutiv, oraşul din România în care angajaţii sunt cel mai bine plătiţi, cu un plus de 10% faţă de media pieţei naţionale. Pe locul următor se situează Bucureşti, unde angajaţii câştigă cu 4% peste medie, şi Ploieşti (+1% faţă de media generală).
 
Studiul care analizează salariul mediu din fiecare sector de activitate pe care îl raportează la nivel general arată că topul pe domenii este similar, ca ierarhie, cu cel consemnat în anul 2019, cu o consolidare a zonei Pharma, unde remuneraţiile sunt mai mari cu 26% decât media pieţei.
 
Locul secund în top este ocupat de IT, domeniu în care angajaţii au venituri care depăşesc cu 17% media naţională. Alte domenii în care salariile sunt mai mari comparativ cu piaţa generală sunt: SSC/BPO (+13%), Agricultură (+8%), Energie (+6%) şi Bunuri de consum (+2%).
 
La polul opus, cu venituri mai mici, se află domenii precum: Logistică (-2%), Producţie (-3%), Transport (-4%) şi Retail (-12%).
 
Conform datelor centralizate în studiul Mercer, cel mai bine plătite sunt poziţiile din departamentele IT (+22%, faţă de media pieţei), Management de proiecte (+17%), Corporate Affairs (+9%) şi Financiar (+7%). În schimb, posturile din următoarele zone consemnează o medie a veniturilor sub media pieţei generale: producţie (-7%), relaţii cu clienţii (-7%), distribuţie (-5%).
 
Pe lista principalelor beneficii acordate angajaţilor, care au consemnat creşteri, se află: asigurările private de sănătate, trainingurile şi bonusurile pentru recomandări.
 
Estimările companiilor chestionate în sondajul de specialitate evidenţiază, pentru anul 2021, o creştere medie a salariilor de 5%.
 
Studiul Total Remuneration Survey - TRS Special Edition sintetizează răspunsurile primite de la 109 organizaţii participante, cu cifra de afaceri cuprinsă între 25 şi 50 milioane de euro. Industriile relevante din care fac parte companiile chestionate sunt: producţie (24%), bunuri de consum (24%), IT (8%) şi energie (6%).
 
Mercer este o companie globală de consultanţă în sănătate, remuneraţie şi cariere şi este prezentă pe piaţa din România sub forma parteneriatului Mercer Marsh Benefits prin intermediul căruia, clienţii au la dispoziţie o singură sursă de gestionare a costurilor, riscurilor şi a complexităţii beneficiilor acordate angajaţilor. Reţeaua reprezintă o asociere a birourilor locale Mercer şi Marsh din întreaga lume.
 
La nivel global, Mercer are peste 20.000 de angajaţi în peste 40 de ţări şi operaţiuni în mai mult de 130 de ţări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13701 / 16943
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2024 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Eurohold şi EIG au deschis oficial o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, cu miza de 500 mil. €. Avocații României se vor înfrunta cu Pinsent Masons şi Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov
WH Partners, o firmă de avocatură din Malta, deschide primul birou din România în parteneriat cu Simion & Partners | James Scicluna, Co-fondator și Managing Partner WH Partners: „Lansarea WH Simion & Partners în București ne întărește angajamentul de a ne dezvolta firma mai departe de Malta într-un mod de care să beneficieze strategic clienții noștri. Abilitățile tranzacționale ale Cosminei Simion și experiența pe care aceasta și echipa ei o aduc în tehnologie, digital, media și divertisment completează perfect serviciile noastre”
Alpiq a obținut anularea integrală a unei decizii fiscale cu obligații de plată de cca. 158 mil. €. Sebastian Guțiu, Manging Partner Schoenherr: ”Această victorie majoră confirmă faptul că utilizăm abordarea corectă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Mușat & Asociații câștigă prestigiosul premiu “Romania Firm of the Year” la LMG Life Sciences Awards EMEA 2024 în Londra | Paul George Buta, Managing Partner: “O recunoaștere internațională a eforturilor întregii firme în mandate extrem de sofisticate din domeniul life sciences, care au implicat un număr semnificativ de avocați”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...