ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sondaj eJobs: Piața muncii, mai fierbinte decât oricând – 65% dintre angajați cred că și-ar putea găsi un job nou în mai puțin de două luni. Totuși, mai mult de jumătate și-ar da demisia doar dacă ar avea o variantă sigură de rezervă

20 Octombrie 2022   |   BizLawyer

Întrebați ce își doresc cel mai mult de la următorul job, 52,6% au răspuns un salariu mai mare.

 
 
Cu 67.000 de joburi noi postate în ultima lună pe eJobs.ro, piața muncii traversează una dintre cele mai dinamice perioade ale ultimilor ani. Odată cu creșterea numărului de opțiuni disponibile, a crescut și încrederea candidaților în șansele pe care le au pentru găsirea unui nou loc de muncă. Astfel, potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs România, 31,5% dintre respondenți sunt convinși că ar putea să se angajeze în altă parte în cel mult o lună, iar 32,7% în maximum două luni. 23,2% estimează un orizont de așteptare de asemenea scurt, respectiv trei-șase luni, în timp ce doar 8,9% cred că ar avea nevoie de șase luni – un an pentru a-și schimba jobul. Pesimiști cu privire la acest aspect sunt 3,7% din respondenți. Aceștia spun că o nouă angajare ar presupune eforturi de căutare pentru o perioadă mai mare de un an de zile.


În ciuda nivelului ridicat de încredere în oportunitățile pe care le au în acest moment, 59,4% dintre angajații participanți la sondaj au declarat că nu sunt dispuși să își dea demisia fără a avea un plan sigur de rezervă. 19,6% spun că, dacă în piață există suficiente joburi disponibile pentru nivelul lor de pregătire, sunt deschiși să își asume riscul de a-și da demisia fără a avea un plan B. 10,7% ar prefera să rămână o perioadă fără job decât să stea la un loc de muncă unde sunt nemulțumiți și tot atâți recunosc că niciodată nu au avut un plan de rezervă atunci când și-au dat demisia, însă lucrurile s-au așezat, în cele din urmă, în favoarea lor.

„Schimbarea jobului, chiar și în această perioadă eminamente favorabilă pentru candidați, presupune o ieșire, în multe cazuri, chiar brutală din zona de confort profesional și personal. 6 din 10 respondenți asociază acest pas cu ideea de curaj și au nevoie de factori foarte puternic motivatori. Tocmai de aceea, jumătate dintre participanții la sondaj ne-au spus că sunt extrem de calculați și studiază în detaliu toate ofertele primite, de multe ori cerând detalii suplimentare despre companie și echipă. 21% așteaptă până au mai multe oferte pe masă pentru a lua o decizie asumată, iar 13,6% acceptă o ofertă doar dacă salariul este mai mare. 18% au declarat că acceptă pe loc sau în maximum o zi, de teamă ca angajatorul să nu retragă oferta făcută”, detaliază Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Întrebați ce își doresc cel mai mult de la următorul job, 52,6% au răspuns un salariu mai mare. Următoarele criterii menționate, în ordinea importanței, sunt posibilitatea de a avansa în carieră, un loc de muncă mai stabil, un program de lucru mai flexibil, proiecte care să-i motiveze, posibilitatea de a lucra de acasă, mai multe beneficii extrasalariale și colegi mai prietenoși.

„Am vrut să vedem și care sunt șansele pe care o companie le are pentru a-și întoarce din drum un angajat decis să plece în altă parte, așa că am întrebat ce anume i-ar face să se răzgândească. 56,1% ar face acest lucru dacă ar primi o mărire salarială, 13,6% dacă ar putea să aibă un program de lucru mai flexibil, iar 8,3% dacă angajatorul le-ar include mai multe beneficii în pachetul extrasalarial. Schimbarea managerului direct sau a echipei actuale au fost alte argumente aduse de respondenți”, explică Raluca Dumitra.

Referitor la creșterea salarială necesară pentru a reconsidera decizia de a pleca din companie, 7 din 10 angajați spun că ar fi nevoie de un plus de cel puțin 20% față de cât câștigă în prezent. 21% s-ar răzgândi dacă ar primi o majorare de 15% și aproape 9% ar accepta și creșteri mai mici, respectiv de 5-10%.

„Foarte interesant este faptul că vedem candidați cu o abordare din ce în ce mai matură. Astfel, chiar dacă simt că nu mai pot continua la actualul loc de muncă, aleg să nu mai aplice haotic, ci doar pentru posturile pentru care au experiență – situație valabilă pentru 40,5% din respondenți. Sunt în continuare și candidați care aplică la orice post disponibil găsesc, chiar dacă nu îndeplinesc criteriile necesare sau care își dau demisia și explorează apoi ce opțiuni au, însă numărul lor scade de la an la an”, mai spune Raluca Dumitra.

Sondajul a fost realizat în perioada septembrie-octombrie a acestui an, pe un eșantion de 1.850 de respondenți.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5435 / 16851
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...