ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Statistică: Spor negativ accentuat al populaţiei României, în luna iulie

10 Septembrie 2020   |   AGERPRES

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie şi iulie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie şi iulie 2019, al căsătoriilor şi divorţurilor care lunar au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, menţionează INS.

 
 
Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna iulie a acestui an, fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, reiese din datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în iulie 2020, decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 5.002 persoane, comparativ cu 2.223 persoane în aceeaşi lună din 2019.

Potrivit sursei citate, în iulie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.276 de persoane, iar în mediul rural decesul a 11.141 de persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.389 de persoane în mediul urban şi cu 723 de persoane în mediul rural.


Totodată, numărul născuţilor-vii înregistrat în iulie 2020 a fost mai mic cu 667 comparativ cu aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2020 a fost cu 2.112 mai mare faţă de luna iulie 2019.

"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie şi iulie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie şi iulie 2019, al căsătoriilor şi divorţurilor care lunar au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent", se menţionează în comunicat.

În luna iulie 2020 s-a înregistrat naşterea a 17.415 copii, cu 2.629 mai mulţi decât în luna iunie 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2020 a fost de 22.417, cu 1.344 decese mai multe decât în luna iunie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2020, a fost de 101 copii, în creştere cu 18 decese sub 1 an faţă de luna iunie 2020.

Potrivit statisticii, în luna iulie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.220 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5.392 decese, reprezentând 24,1%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.372 decese (19,5%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (65 decese), 20-29 ani (109 decese) şi 0-4 ani (114 decese).

În luna iulie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.168 căsătorii, cu 5.779 mai multe decât în luna iunie 2020.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 1.863 în luna iulie 2020, cu 492 mai puţine decât în luna iunie 2020.

Potrivit statisticii, numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2020, cu 5.625 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iulie 2020 s-au pronunţat cu 290 divorţuri mai puţine decât în luna iulie 2019.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13939 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...