Studiu: Administratorii pensiilor private au pierdut 34 milioane lei, în primele şase luni din 2019
13 Decembrie 2019 MEDIAFAX
Autorii analizei susţin că reducerea semnificativă a veniturilor din comisioane şi creşterea taxelor percepute de autorităţile publice (ASF, CNPP, FDGSPP) generează situaţia "absurdă" în care peste 70% din comisioanele plătite de români pentru administrarea pensiilor lor private se duc la Stat, deşi administratorii privaţi sunt cei care administrează efectiv fondurile de pensii Pilon 2.
În primele şase luni din acest an şi pentru prima dată în ultimii şapte ani, administratorii fondurilor private de pensii au înregistrat pierderi semnificative de 34 milioane lei, potrivit studiului CFA România „Viitorul sistemului de pensii din România", prezentat vineri, la o conferinţă de profil.
Raportul arată că, după doi ani de creşteri cu 10% şi 15% a punctului de pensie, în 2020 acesta ar urma să crească cu încă 40%, fapt care ar putea aduce riscuri în ceea ce priveşte stabilitatea financiară a ţării, punând presiune pe deficitul bugetar şi îngreunând finanţarea acestuia. În plus, alocarea unei părţi tot mai mari din resursele bugetare către pensii şi salarii, lasă foarte puţin spaţiu pentru finanţarea investiţiilor publice, a sistemului de sănătate, educaţie etc.
Raportul arată că, după doi ani de creşteri cu 10% şi 15% a punctului de pensie, în 2020 acesta ar urma să crească cu încă 40%, fapt care ar putea aduce riscuri în ceea ce priveşte stabilitatea financiară a ţării, punând presiune pe deficitul bugetar şi îngreunând finanţarea acestuia. În plus, alocarea unei părţi tot mai mari din resursele bugetare către pensii şi salarii, lasă foarte puţin spaţiu pentru finanţarea investiţiilor publice, a sistemului de sănătate, educaţie etc.
Conform specialiştilor CFA România, pe lângă încă o creştere anunţată pentru anul 2021, legislaţia în vigoare prevede şi o recalculare e pensiilor care vine cu o presiune şi mai adâncă asupra bugetului statului, în urma recalculării existând doar posibilitatea creşterii pensiilor.
"Presiunea la care este supus deja bugetul României face ca deficitul estimat să atingă 4,4% în 2019, mult peste nivelul de 3% impus de Pactul de Stabilitate şi Creştere, cu perspective de înrăutăţire pentru anii următori. Mai mult, ponderea cheltuielilor publice cu pensiile, va creşte cu peste 5% din PIB până în 2022, ceea ce va face dificilă sustenabilitatea bugetului de stat şi nu va lăsa loc pentru fonduri alocate investiţiilor publice pentru cel puţin un ciclu economic. Aceste constrângeri bugetare vor avea un impact negativ asupra creşterii economice viitoare", se notează în studiu.
Totodată, autorii analizei susţin că reducerea semnificativă a veniturilor din comisioane şi creşterea taxelor percepute de autorităţile publice (ASF, CNPP, FDGSPP) generează situaţia "absurdă" în care peste 70% din comisioanele plătite de români pentru administrarea pensiilor lor private se duc la Stat, deşi administratorii privaţi sunt cei care administrează efectiv fondurile de pensii Pilon 2.
Valoarea actualizată a drepturilor de pensie acumulate este estimată a fi 2.821 miliarde de lei, la finalul anului 2021 (aproximativ 590 miliarde de euro la cursul de schimb din prezent), reprezentând 250% din Produsul Intern Brut (PIB) nominal estimat pentru acest an, precizează sursa citată.
Rezultatele analizei CFA România arată că deficitul CNPP va exploda începând cu anul 2021. Totodată, ar putea dura aproape un deceniu ca deficitul să revină la valori "normale" de aproximativ 1% din PIB, iar trendurile demografice indică mai mulţi pensionari şi mai puţini salariaţi.
Potrivit prognozelor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), populaţia României va continua să se reducă şi va ajunge, în 2050, la aproximativ 15,7 milioane, INS susţinând că populaţia ţării noastre va ajunge, în 2030, la 18 milioane, iar în 2060 între 12 şi 14 milioane. În acest sens, estimarea Oficiului European pentru Statistică (Eurostat) este mai optimistă, ajungând, în anul 2030, la 18 milioane, în 2050 - 16,3 milioane -, în 2060 - 15,7 milioane -, iar în 2070 - 15 milioane.
"Nu numai că populaţia se va reduce, dar va şi îmbătrâni, cee ce va avea consecinţe negative asupra dezvoltării economice şi, de asemenea, va pune o presiune puternică asupra sistemului public de pensii. Probabil că aceasta va deveni nesustenabilă în lipsa majorării substanţiale a vârstei de pensionare", se mai scrie în studiul menţionat.
CFA România consideră că, pentru a asigura independenţa financiară a persoanelor vârstnice, este necesară stabilirea unui cadru unitar, care să prevadă rolul statului în asigurarea unui venit minim pentru fiecare cetăţean, dar şi flexibilitatea şi oferirea de facilităţi fiscale şi investiţionale, astfel încât participarea contribuabililor să fie stimulată în mod adecvat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20177 / 21681 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





