ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ursărescu (ANRM): Refuzul actualizării preţului de referinţă al gazelor naturale între anii 2008-2017 a păgubit statul cu 3 miliarde dolari

12 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Acesta a făcut numeroase acuzaţii la adresa SRI, DNA, Parchetului General şi fostei conduceri ANRM de până în octombrie 2017, dar şi către fostul prim-ministru Mihai Tudose.

 
 
Păstrarea preţului de referinţă al gazelor naturale de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) la un nivel neactualizat timp de 10 ani, între 2008 şi 2017, a produs pierderi la bugetul statului în valoare de 3 miliarde de dolari, a declarat joi Dorin Ursărescu, consilierul preşedintelui ANRM.

Acesta a făcut numeroase acuzaţii la adresa SRI, DNA, Parchetului General şi fostei conduceri ANRM de până în octombrie 2017, dar şi către fostul prim-ministru Mihai Tudose.

"În octombrie 2017, când noua conducere a ANRM şi-a preluat activitatea, am constatat lucruri de o gravitate deosebită. Primul lucru constatat a fost faptul că preţul de referinţă al gazelor naturale, la care se plătesc redevenţele la statul român, nu fusese actualizat din anul 2008, deci de 10 ani de zile statul român încasa redevenţe la un preţ de referinţă neactualizat din 2008, la un preţ care era de 495 de lei pentru 1000 de metri cubi de gaze. Între timp a avut loc liberalizarea preţului la gaze, deci preţul de vânzare era deja undeva la 900-1.000 lei. Statul român, în toată această perioadă, a încasat redevenţe la un preţ de referinţă de 495 de lei pe 1000 de metri cubi", a afirmat Dorin Ursărescu.


Acesta a susţinut că SRI şi DNA au fost informate de această situaţie, iar toate aceste lucruri au fost publice în rapoartele Curţii de Conturi.

"Suma pe care statul român ar fi trebuit să o încaseze este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Cine e vinovat pentru aceste lucruri? Toate aceste lucruri au fost publice, sunt rapoarte ale Curţii de Conturi, rapoarte ale Corpului de Control al prim-ministrului, iar instituţiile abilitate ale statului, SRI şi la DNA - care este foarte activ cu alte ocazii - ar fi trebuit să fie de însemnătate pentru ei şi o prejudiciere a bugetului de stat cu 3 miliarde de dolari", a mai spus consilierul preşedintelui ANRM.

Potrivit sursei citate, conducerea ANRM a acţionat pentru creşterea preţului de referinţă al gazelor naturale imediat după preluarea mandatului în octombrie 2017.

"Actuala conducere a ANRM a acţionat imediat, am venit în octombrie, iar în decembrie 2017 ANRM a elaborat ordinul privind preţul de referinţă. În 22 decembrie 2017 am fost la Monitorul Oficial şi am depus acest ordin, care aducea preţul de referinţă de la nivelul de 495 de lei/1000 metri cubi la suma de aproximativ 1.100 lei, deci de două ori şi ceva mai mult. Acest ordin nu a fost publicat. Pe data de 26 am fost chemaţi la Guvernul Tudose, s-a sunat la Monitorul Oficial, s-a blocat publicarea ordinului preşedintelui ANRM, domnul Tudose a sunat personal la conducerea ANRM pentru retragerea acestui ordin, care făcea o reparaţie ce de 10 ani de zile păgubea statul român cu sume importante - 3 miliarde de dolari. Erau instituţii ale statului care au fost sesizate, care trebuia să acţioneze şi care au fost ocupate cu alte probleme", a explicat Dorin Ursărescu.

În opinia acestuia, DNA şi SRI au perpetuat această infracţiune, prin faptul că nu s-au sesizat, în condiţiile în care cele două instituţii au fost informate de această situaţie.

"Apoi, pe 27 decembrie, conducerea ANRM a fost destituită, prin ordinul prim-ministrului Tudose, care l-a demis pe preşedintele ANRM, Gigi Dragomir. (...) Cei care au avut de câştigat au fost producătorii de gaze naturale. Producţia de gaze naturale în România este împărţită, în proporţie de cam 50%, între Romgaz şi OMV Petrom. Însă departe de mine de a-i culpabiliza, până la urmă sunt agenţi economici. Vina este în totalitate a statului român şi a instituţiilor statului român, în primul rând a ANRM, apoi instituţiile statului, care au fost sesizate: SRI, DNA, Parchetul General, care au fost sesizate, au primit rapoarte. Este inexplicabil cum de 10 ani de zile instituţiile statului au perpetuat, deci au asistat, cum statul român este păgubit cu miliarde şi miliarde", a declarat reprezentantul ANRM.

Acesta a adăugat că ulterior, după căderea Guvernului Tudose, următorul Guvern a repus în funcţie conducerea ANRM, care a publicat la scurt timp ordinul de mărire a preţului de referinţă al gazelor.

"Primul lucru pe care l-a făcut noul Guvern (Guvernul interimar Fifor, n.r.), chiar în prima zi, pe 16 ianuarie, a fost repusă conducerea ANRM, cu misiunea de a continua cu elaborarea preţului de referinţă, lucru pe care l-am făcut, iar în data de 18 februarie preţul de referinţă a fost publicat", a încheiat Dorin Ursărescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 59 / 9893
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: ZRP recrutează avocați definitivi pentru departamentul Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv (Consultanță | Dreptul muncii)
Zamfirescu Racoți & Partners a premiat excelența în cadrul concursului de procedură civilă „Viorel-Mihai Ciobanu”
Țuca Zbârcea & Asociații obține retractarea unei hotărâri definitive în materia achizițiilor publice pentru încălcarea principiului preeminenței dreptului UE
Volumul mare de muncă impune extinderea departamentului de Real Estate de la Mușat & Asociații. Monia Dobrescu, Partener: Premizele acestui an par a fi foarte bune. Avem proiecte noi, finanțări si refinanțări, chiar și o asociere pentru dezvoltarea unui proiect mixt, iar o serie de clienți vor să își extindă business-ul
Bucharest Arbitration Days, 6-7 Iunie. Avocați din elita arbitrajului internațional vor discuta, la București, teme de actualitate
Un software pentru avocații secolului XXI. George Barcun, General Manager Softventure: KeyVisionPRO este o sumă a lecțiilor învățate de-a lungul celor 10 ani de suport tehnologic pentru mii de utilizatori din cadrul firmelor de avocatură
ZRP, avocații OMV în arbitrajul ICC cu statul român. Pretențiile ajung la 70 mil. E, dar creanțele austriecilor asupra statului depășesc o jumătate de miliard de euro
Ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații de Real Estate de la Biriș Goran, în ultimul an. Punctele vulnerabile ale tranzacțiilor din piața imobiliară, explicate de Gabriel Biriș, fondatorul firmei
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează Paralegal
Transferurile de proprietate și închirierile, cea mai mare pondere în mandatele echipei de Real Estate de la Radu & Asociații, în ultimele luni. Lucian Vițelaru, Senior Managing Associate, explică la ce se uită investitorii și ce precauții își iau bancile care finanțează proiectele
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen anunță formalizarea Centrului de Excelență în Litigii Fiscale (NNDKP CELF)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...