ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Valoarea contractelor de finanţare pe zona feroviară se ridică la circa 15 miliarde de lei (ministru)

28 Martie 2023   |   Agerpres

Potrivit acestuia, un alt proiect major - legătura dintre Caransebeş şi Craiova - va fi finanţat prin Program operaţional transport.

 
 
Valoarea totală a contractelor de finanţare pe zona feroviară este în jur de 15 miliarde de lei, aproximativ 700 km de cale ferată fiind cu contracte de finanţare încheiate prin PNRR, a declarat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
 
"În acest moment, doar pe PNRR, sunt aproximativ 700 km de cale ferată cu contracte încheiate - aproape 300 sunt lucrări de modernizare, sunt lucrări care, aşa cum ştiţi - sunt pe două tronsoane de la Caransebeş la Arad şi de la Episcopia Bihorului la Cluj - şi peste 400 de km sunt acele reparaţii care sunt, de asemenea, finanţabile - peste 400 de kilometri sunt finanţabile de asemenea prin PNRR. Valoarea totală a contractelor de finanţare pe toate tipurile - şi pe POT (Program operaţional transport, n.r.) şi pe PNRR şi pe CEF (Connecting Europe Facility, n.r.), pe zona feroviară - este foarte mare, este undeva în jur de 15 miliarde (lei n.r.). Având în vedere că PNRR-ul a intrat în aplicare anul trecut - şi că borna pentru CFR a fost la sfârşitul anului trecut - să avem semnate 50% din contractele finanţabile prin PNRR - vreau să vă spun că această bornă nu c-a fost atinsă, aproape am ajuns la 90%. Mai este un singur contract, Lotul I - şi eu cred că în următoarele săptămâni se va încheia. Aşteptăm motivarea instanţei, încă nu a venit. E un singur contract care a rămas nesemnat şi ajungem la 100%, iar din acest moment se intră efectiv în zona de execuţie, de implementare", a menţionat ministrul Transporturilor.
 
Potrivit acestuia, un alt proiect major - legătura dintre Caransebeş şi Craiova - va fi finanţat prin Program operaţional transport.
 
"Un alt proiect, de asemenea major, va fi finanţat prin POT - şi anume acea legătură dintre Caransebeş şi Craiova. Tot prin POT îmi doresc să fie finanţate bucăţi, pentru că nu vom putea să finanţăm toată Magistrala 500 - şi anume pe zona Moldovei, de la Ploieşti la Siret. Nu sunt sume suficiente din acest punct de vedere să finanţăm total şi Magistrala 500 - tocmai de aceea soluţia pe care am gândit-o - inclusiv azi am avut o discuţie cu Banca Mondială - este de a finanţa bucăţile rămase prin împrumuturi oferite de către Banca Mondială", a adăugat ministrul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3567 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...