ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană a închis investigaţia ce viza posibila constituire a unui cartel între Transgaz şi alte companii

28 Iulie 2021   |   Agerpres

Potrivit reprezentanţilor companiei, decizia Comisiei Europene reprezintă o veritabilă confirmare a modului pozitiv în care activitatea SNTGN Transgaz SA este apreciată de către CE, ca urmare a comunicării permanente dintre cele două entităţi, atât pe parcursul derulării acestei investigaţii cât şi a investigaţiei cu nr. AT. 40335, încheiată la începutul lunii martie a anului trecut prin aprobarea angajamentelor oferite de SNTGN Transgaz SA.

 
 
Comisia Europeană a anunţat că a închis investigaţia declanşată în 2017 care viza o posibilă constituire a unui cartel între Transgaz şi alte companii din domeniul gazelor naturale în scopul împărţirii pieţei, informează transportatorul de gaze naturale printr-un raport remis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

"Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' SA informează asupra faptului că, în data de 27.07.2021, Comisia Europeană a comunicat decizia administrativă de închidere a investigaţiei nr. AT. 40483, deschisă în anul 2017 pentru cercetarea anumitor aspecte legate de o potenţială încălcare a prevederilor art. 101 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene. Această investigaţie a fost iniţiată în luna iunie 2017, vizând clarificarea unor aspecte legate de posibila constituire a unui cartel între SNTGN Transgaz SA şi alte întreprinderi din domeniul gazelor naturale în scopul împărţirii pieţei. Cu toate acestea, la scurt timp după iniţiere, investigaţia a fost suspendată, având în vedere lipsa unor argumente/dovezi în susţinerea continuării sale, pentru ca, în final, să fie închisă pe cale administrativă, astfel cum ne-a comunicat în cursul zilei de astăzi Direcţia Generală Concurenţă din cadrul Comisiei Europene", se menţionează în raport.

Potrivit reprezentanţilor companiei, decizia Comisiei Europene reprezintă o veritabilă confirmare a modului pozitiv în care activitatea SNTGN Transgaz SA este apreciată de către CE, ca urmare a comunicării permanente dintre cele două entităţi, atât pe parcursul derulării acestei investigaţii cât şi a investigaţiei cu nr. AT. 40335, încheiată la începutul lunii martie a anului trecut prin aprobarea angajamentelor oferite de SNTGN Transgaz SA.

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) care răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţa economică şi protecţie a mediului înconjurător. Societatea este listată la Bursa de Valori Bucureşti. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3347 / 7958
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...