ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Continental a investit cca. 200 mil. E în operaţiunile sale din România în 2019. Investițiile continuă anul acesta

19 Martie 2020   |   AGERPRES

În România au loc activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul fuziunii datelor, inclusiv cu utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială, care aduc îmbunătăţiri semnificative la sistemele de conducere asistată şi autonomă.

 
 
Continental, companie tehnologică, a investit în 2019 aproximativ 200 de milioane de euro în operaţiunile sale din România, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Compania a inaugurat la Sibiu un nou modul de producţie şi o clădire nouă pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare. De asemenea, Continental a început anul trecut şi extinderea clădirii de birouri din Iaşi, urmând ca în acest an să fie finalizată investiţia planificată, în valoare de 27 de milioane de euro.

"Software-ul este una dintre direcţiile prin care Continental modelează ziua de mâine. Echipele de ingineri, specialişti IT şi angajaţii centrelor de producţie din România îşi pun amprenta pe tehnologiile viitorului. Am dezvoltat aplicaţia CORY, un sistem prin care încurajăm degajarea traficului la orele de vârf, prin folosirea aceluiaşi vehicul de doi, trei sau mai mulţi colegi în drum spre şi de la serviciu. Colegii din centrele de cercetare şi dezvoltare din România au lucrat şi lucrează la dezvoltarea unor tehnologii precum high automated driving for commercial vehicles, serverul care conectează modelul electric VW ID.3, interacţiunea om-maşină, dezvoltarea sistemelor de siguranţă pasivă şi activă şi altele asemenea. Aici, în România, punem viitorul în mişcare", a spus Christian von Albrichsfeld, head of country Continental România.


În România au loc activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul fuziunii datelor, inclusiv cu utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială, care aduc îmbunătăţiri semnificative la sistemele de conducere asistată şi autonomă.

Driver monitoring, altă tehnologie la care lucrează echipe din România, este un sistem ce monitorizează capul şoferului pentru a evalua atenţia acestuia la drum, direcţia privirii, expresiile faciale şi oboseala. Detectarea eficientă a stării şoferului permite evaluarea îmbunătăţită a situaţiilor potenţial periculoase şi, atunci când este necesar, iniţierea strategiilor de prevenire.

Tehnologiile de conectivitate sau care conduc la dezvoltarea rapidă a conducerii autonome, precum şi extinderea gradului de automatizare prin Industria 4.0 în unităţile de producţie reprezintă subiecte importante pe care compania pune accentul. Sistemul de depozitare integral automatizat inaugurat anul trecut în cadrul centrului de producţie de componente electronice din Timişoara reprezintă unul dintre proiectele implementate de companie în direcţia Industriei 4.0.

Activitatea desfăşurată în fabricile ContiTech şi de anvelope din ţară susţin paşii făcuţi de companie în ceea ce priveşte modernizarea activităţii de producţie şi dezvoltarea Industriei 4.0 care contribuie la creşterea eficienţei şi a calităţii produselor pe care le fabricăm.

În această categorie intră şi proiectele din zona smart city, care vizează o dezvoltare durabilă şi curată a mobilităţii, atât la nivel de oraş, cât şi interurban.

"Continental îşi doreşte să investească în parteneriate cu oraşele româneşti în care îşi desfăşoară activitatea, pentru a face mobilitatea mai sigură, interconectată şi mai curată. Compania caută să identifice oportunităţile locale de cercetare-inovare şi conectarea acestora cu subiecte şi probleme globale de mobilitate, pentru a contribui la demararea de noi proiecte în această direcţie în România. De asemenea, pentru acest an, compania are planificată o sumă similară cu cea din 2019 pentru investiţii. Va fi finalizată noua clădire de la Iaşi, au început lucrările de construcţie a unei noi clădiri de birouri şi laboratoare la Timişoara şi vor fi făcute investiţii în echipamente de ultimă generaţie", a explicat Christian von Albrichsfeld.

În funcţie de viitoarele proiecte şi de evoluţia industriei automotive, compania va continua angajările în acest an în România, se menţionează în comunicat.

Compania avea, la finalul anului 2019, în România, aproximativ 20,000 de angajaţi care lucrau în centrele de inginerie şi în unităţile de producţie. Compania a investit şi un milion de euro în proiecte desfăşurate în sistemul educaţional, în programe pentru studenţi, precum şi pentru dezvoltarea şcolii profesionale duale în România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6027 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...