ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Enel X Way România instalează 64 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în parcările magazinelor PENNY din 36 de localități

15 Iunie 2023   |   BizLawyer

• Enel X Way România a instalat până în prezent 29 de stații de încărcare pentru vehiculele electrice la unitățile comerciale PENNY din 23 de localități, iar alte 35 de stații de încărcare vor deveni funcționale în cursul acestui an, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare • Enel X Way România are, în prezent, o rețea de 350 de puncte de încărcare în toată țara

 
 
Enel X Way România, parte a Enel X Way, companie a Grupului Enel dedicată mobilității electrice, colaborează cu retailerul PENNY pentru instalarea unei rețele de 64 de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare.

Cu o putere totală instalată de 1.408 kW, 29 dintre acestea sunt deja funcționale în 23 de localități din toată țara: Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Buzău, Craiova, Deva, Dudu, Filiași, Gura Humorului, Măgurele, Mangalia, Petroșani, Ploiești, Roman, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Târsei, Voluntari. Alte 35 de stații, amplasate în spațiile de parcare ale magazinelor PENNY, din tot atâtea localități, urmează să devină funcționale în cursul acestui an.  


Cu aceste unități, rețeaua națională Enel X Way România va crește la aproape 500 de puncte de încărcare în 63 de localități din țară, cu o putere totală instalată de peste 8.700 kW.

„Continuăm să extindem infrastructura noastră de mobilitate electrică în contextul unei nevoi tot mai mari din partea șoferilor de vehicule electrice și hibride de a avea astfel de puncte de încărcare în proximitatea reședințelor sau a locurilor pe care le frecventează cu regularitate. Parteneriatele cu numeroși retaileri, precum cel mai recent încheiat cu PENNY, generează beneficii imediate pentru cei care au optat pentru mobilitatea electrică. În același timp, prin astfel de proiecte, Enel X Way România accelerează tranziția la mobilitate verde, cu emisii zero, și către transportul  electrificat”, a declarat Andrei Mihalciu, Manager Enel X Way România.  

„La PENNY suntem adepții dezvoltării sustenabile, iar accesul la infrastructura optimă pentru încărcarea vehiculelor electrice este una dintre facilitațile recent oferite pentru a ne asigura că magazinele noastre sunt și mai pregătite pentru viitor. Ne bucurăm să le putem oferi acest serviciu clienților noștri împreună cu partenerul nostru Enel X Way România. Pentru noi este important să răspundem cât mai prompt la nevoile clienților noștri și să le oferim atât produse de calitate la prețuri avantajoase, cât și servicii care să se potrivească cât mai bine cu preferințele și stilul lor de viață”, a declarat Claudia Ivan, Manager Sustenabilitate PENNY Romania.

În spațiile exterioare ale magazinelor PENNY au fost deja instalate 11 stații de încărcare Waypump cu câte două puncte de încărcare cu o putere totală de 60 kW și alte 18 stații de tip Waypole cu două puncte de alimentare de câte 22 kW.
 
Soluția Waypump, având o putere disponibilă de maximum 60 kW, permite încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Unitățile Waypole au o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare permițând încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Enel X Way România are în portofoliu și stații de încărcare ultra-rapide, având o putere maximă de 150 kW și care permit încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 15 minute.

Enel X Way România acoperă, de asemenea, nevoile de încărcare pentru mobilitate electrică acasă sau la birou, oferind stații de încărcare, servicii de instalare și aplicații software prin care clienții își pot monitoriza și controla propriile dispozitive de încărcare.
Utilizatorii își pot reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X Way România folosind aplicația mobilă Enel X Way despre care mai multe detalii sunt disponibile aici. Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau App Store.

Șoferii pot verifica locațiile și disponibilitatea punctelor de încărcare Enel X Way pe o hartă interactivă fie în aplicația Enel X Way, fie pe site, aici. Aceștia pot vedea, în timp real, dacă o stație de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreținere, precum și dacă aceasta este una rapidă sau ultrarapidă, tipul cablului de încărcare, puterea, accesibilitatea și distanța până la ea. Pentru personalizare, utilizatorii de vehicule electrice vor putea asocia unul sau mai multe modele de mașini și, pe baza informațiilor introduse, vor primi în timp real date despre durata și nevoia de reîncărcare sau despre intervalul rămas.

Enel X Way instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 678 / 7982
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...