ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

GMB ar putea aproba un proiect de peste 1 miliard de lei privind reabilitarea sistemului de termoficare

18 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Pentru finanţarea lucrărilor de realizare a investiţiei se urmăreşte depunerea cererii de finanţare şi încheierea unui contract pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 7, relevă expunerea de motive.

 
 
Aproape 106 de kilometri de traseu de transport al agentului termic în Capitală ar putea fi reabilitaţi cu peste 1 miliard de lei, un proiect de hotărâre pe această temă regăsindu-se pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 23 aprilie.

Proiectul prevede aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul "Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti (25 de obiective însumând o lungime de traseu de 105,969 km)". Finanţarea investiţiei se va realiza din alocaţii de la bugetul local şi/sau din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, fonduri nerambursabile în măsura contractării cererii de finanţare.

"Realizarea proiectului (...) tratează etapa a doua de modernizare a reţelei de transport a agentului termic şi presupune redimensionarea hidraulică a reţelei de transport a apei fierbinţi şi înlocuirea conductelor clasice din oţel existente cu conducte noi din oţel, în soluţie preizolată. (...) Obiectivul general al proiectului urmăreşte modernizarea, optimizarea şi reabilitarea a 105,969 km traseu de transport al agentului termic, respectiv 211,94 km de conducte ale reţelei de transport din Municipiul Bucureşti", se explică în expunerea de motive a proiectului.


Valoarea totală estimată a investiţiei este de 1.181.601.316,97 de lei cu TVA, dintre care 953.589.532,15 de lei cu TVA reprezintă cheltuielile pentru construcţii-montaj.

Pentru finanţarea lucrărilor de realizare a investiţiei se urmăreşte depunerea cererii de finanţare şi încheierea unui contract pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 7, relevă expunerea de motive.

Potrivit acesteia, obiectivele specifice ale investiţiei sunt: reducerea poluării aerului, a pierderilor de energie termică înregistrate pe reţele de transport şi distribuţie a agentului termic, reducerea nivelului emisiilor de CO2, conformarea cu prevederile legislaţiei UE şi naţionale privind domeniul energetic şi al protecţiei mediului, asigurarea accesului la serviciul public de alimentare cu energie termică la preţuri suportabile, în special pentru categoriile de populaţie cu venituri mici.

Conform raportului de specialitate, durata estimată de execuţie pentru reabilitarea celor 25 de loturi este 2019 - 2023. Unul dintre indicatorii stabiliţi prin proiect prevede că pierderile de energie înregistrate pe reţele de transport al agentului termic vor fi reduse la 22,4% din totalul cantităţii de căldură livrate întreg sistemului de termoficare.

Într-o anexă a proiectului se menţionează că economia minimă, ca efect al reabilitării, la finalul proiectului, va fi de peste 67 de milioane de lei pe an. Potrivit sursei citate, pierderea de căldură era de 306.670,64 Gcal în 2017, iar după reabilitare va fi de 39.266,22 Gcal în 2023. Pierderea de agent termic în 2017 era de 3.422.159 mc, iar în 2023 urmează să fie de 62.630 mc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7789 / 8250
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...