ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

GSK susţine că a respectat angajamentele comunicate de Consiliul Concurenţei şi că este posibil să atace în instanţă amenda

25 August 2020   |   AGERPRES

Compania susţine că a întrerupt comercializarea respectivelor produse după ce Ministerul Sănătăţii a respins propunerea de preţ.

 
 
Compania farmaceutică GSK consideră că şi-a îndeplinit angajamentele comunicate de Consiliul Concurenţei şi îşi rezervă dreptul de a ataca în instanţă amenda primită de la această autoritate, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei.

Consiliul Concurenţei a anunţat, marţi, că a sancţionat compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane de lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă, din 2017.

Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piaţa din România timp de doi ani, în cantităţi care să acopere cererea pacienţilor, însă, potrivit Consiliului Concurenţei, compania nu a făcut acest lucru.


"Compania GSK consideră, fără echivoc, că a respectat cadrul legal şi de reglementare şi şi-a îndeplinit angajamentele comunicate de Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 84/2017. GSK a acţionat, în mod constant, cu bună credinţă atât în contextul investigaţiei iniţiate în 2013, cât şi în perioada de monitorizare a angajamentelor asumate prin decizia din 2017. Obligaţiile legale şi angajamentele asumate sunt deosebit de importante pentru GSK iar, pentru întreagă perioada în care a deţinut dreptul de comercializare, GSK consideră că a respectat cadrul legal şi de reglementare şi şi-a îndeplinit angajamentele comunicate de Consiliul Concurenţei", se arată în răspunsul GSK, transmis la solicitarea AGERPRES.

Compania susţine că a întrerupt comercializarea respectivelor produse după ce Ministerul Sănătăţii a respins propunerea de preţ.

"În linie cu legislaţia românească în domeniu, Ministerul Sănătăţii are dreptul exclusiv de a respinge preţul propus de producători pentru medicamentele cu prescriere medicală şi, în consecinţă, producătorul este obligat să întrerupă comercializarea acelor molecule pe piaţa din România, în sistem de rambursare. Astfel că, urmare a deciziei Ministerul Sănătăţii de a respinge preţul propus, preţul din CANAMED pentru anumite molecule din portofoliul GSK pentru boli respiratorii a expirat, începând cu data de 7 noiembrie 2019", spun oficialii companiei.

Aceştia au precizat că au drept principală preocupare sănătatea pacienţilor şi au informat, cu prioritate, medicii specialişti în legătură cu opţiunile alternative de tratament disponibile pentru pacienţi. Pacienţii au avut, în tot acest timp, acces la mai multe opţiuni de tratament atât molecule inovative, cât şi generice.

"Compania GSK consideră că argumentele existente susţin faptul că nu au fost încălcate angajamentele asumate cu Consiliul Concurenţei şi îşi rezervă dreptul de a întreprinde orice acţiune necesară în justiţie pentru a-şi apară drepturile şi interesele", au conchis responsabilii companiei.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei susţine că, practic, prin acţiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

"Angajamentele asumate de GSK asigurau implementarea efectivă a reglementărilor în domeniu, care prevăd că un producător trebuie să aprovizioneze, cu precădere, piaţa naţională, constituind o garanţie suplimentară a faptului că pacienţii români au acces la medicamentele relevante. Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate într-o investigaţie şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de implementare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă. Astfel, încălcarea obligaţiilor asumate reprezintă o faptă gravă, fiind pus sub semnul întrebării obiectivul urmărit, respectiv restabilirea mediului concurenţial", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronşic şi al bolii pulmonare obstructive cronice.

Decizia autorităţii de concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei, poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Industria de profil a mai atras atenţia, în trecut, cu privire la problemele care pot apărea pe această piaţă, ca urmare a politicii de preţuri practicate de autorităţile române.

Astfel, la finele anului trecut, într-un comunicat de presă, Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul iminent de declanşare a unei noi crize a medicamentelor în România şi a făcut un apel public către Ministerul Sănătăţii să promoveze măsurile necesare pentru menţinerea în farmacii a celor 71 de medicamente cu risc de dispariţie, multe dintre ele fără alternativă terapeutică.

"Taxa clawback împreună cu politica celui mai mic preţ sunt o barieră în calea accesului pacienţilor la medicamentele generice, fapt ce a generat retragerea din piaţă a peste 2.500 de medicamente generice, dar şi o barieră în calea atragerii de noi investitori străini", semnala Asociaţia.

În mai, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care taxa claw-back a început să fie aplicată diferenţiat.

Potrivit actului normativ, începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente. În acest sens, toate medicamentele de fabricaţie în România vor avea un procent de 15% taxă clawback, în condiţiile în care până atunci era de 27%, medicamentele generice vor avea taxă clawback de 20%, iar medicamentele inovative de 25%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5704 / 8250
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...