ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lemet a început montarea unei centrale fotovoltaice

11 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Partener în acest proiect energetic, care mai presupune şi instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperişurile a trei dintre halele fabricii, este Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, unul dintre marii jucători din sectorul serviciilor energetice. Lucrările vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2022.

 
 
Producătorul de mobilă Lemet a demarat montarea centralei electrice fotovoltaice care face parte dintr-un plan de investiţii în valoare de opt milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.
 
Partener în acest proiect energetic, care mai presupune şi instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperişurile a trei dintre halele fabricii, este Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, unul dintre marii jucători din sectorul serviciilor energetice. Lucrările vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2022.
 
Centrala electrică va avea o putere instalată de 975,2 kWp şi o producţie medie anuală de energie electrică estimată la 1.082 MWh. După ce investiţia va fi finalizată, Lemet va putea să-şi asigure o mare parte din energia electrică consumată în activitatea de producţie. Mai mult, fiind vorba de energie verde, emisiile de CO2 vor fi reduse cu peste 275 de tone pe an.
 
"Suntem bucuroşi că am reuşit să demarăm acest proiect, la care noi ţinem foarte mult. Ne propunem să fim din ce în ce mai buni şi mai eficienţi, iar această investiţie reprezintă un mare pas înainte. În plus, grija pentru oameni şi protejarea mediului înconjurător fac parte din valorile noastre, aşa că mizăm pe energia verde pentru a asigura un model de creştere sănătos şi sustenabil. Nu în ultimul rând, suntem recunoscători Electrica Furnizare, un partener care ne-a ghidat cu răbdare în acest demers şi, prin profesionalism şi implicare, a făcut ca planurile noastre să devină realitate", a declarat Alexandru Rizea, director general Lemet.
 
Anul 2021 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru strategia de investiţii a Lemet, care urmăreşte dezvoltarea continuă şi garantarea celei mai bune calităţi.
 
Compania a bugetat opt milioane de euro pentru construcţia de noi spaţii de producţie şi showroom-uri, investiţii în energie verde, în noi tehnologii şi în digitalizare. Unele proiecte au fost deja implementate, cum ar fi construcţia unei hale de producţie în suprafaţă de 7.500 mp sau cele din sfera tehologiei, în timp ce restul, printre care se numără şi construcţia unui showroom cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi în Câmpina, vor fi finalizate în prima parte a anului 2022.
 
"Suntem conştienţi că doar investind permanent vom reuşi să creştem sănătos şi să ne menţinem locul pe care l-am câştigat în industria mobilei. Încheiem în anul care va urma unul dintre cele mai importante planuri de investiţii din istoria companiei, dar nu ne vom oprim aici. Vom continua să extindem reţeaua de magazine Lems şi vom investi în noi capacităţi de producţie. De asemenea, vom continua să susţinem o serie de proiecte sociale şi culturale care aduc mari satisfacţii comunităţii", a mai spus Alexandru Rizea.
 
Cu sediul în Brebu, judeţul Prahova, compania deţine 10 linii de producţie cu tehnologii complet automatizate, pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn şi a lemnului masiv. În total, fabrica Lemet şi halele de depozitare acoperă o suprafaţă de 41.000 de metri pătraţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2489 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...