ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Poşta Română cumpără 15 autoutilitare electrice destinate poştei de curierat rapid Prioripost

14 Decembrie 2020   |   Agerpres

De asemenea, conducerea companiei analizează posibilitatea ca staţiile de încărcare să poată fi folosite şi de către alte persoanele fizice sau juridice, deţinătoare de maşini electrice, în baza unui abonament lunar.

 
 
Compania Naţională Poşta Română începe achiziţionarea a 15 autoutilitare electrice destinate poştei de curierat rapid Prioripost, contribuind în acest fel la reducerea emisiilor de carbon din Capitală şi la diminuarea impactului asupra mediului, informează un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.
 
"În strategia Comisiei Europene referitoare la Pactul Verde European (Green Deal) se pune accent pe utilizarea eficientă a resurselor şi trecerea către o economie circulară, mai curată. Având în vedere că activitatea de curierat este a treia sursă de poluare în Bucureşti, Poşta Română a decis achiziţionarea unui lot de autoutilitare electrice, fiind printre primele companii de stat care investeşte în transportul ecologic", menţionează operatorul poştal.
 
Cele 15 autoutilitare electrice au fost achiziţionate de la SC Renault Commercial Roumanie SRL, companie care a câştigat licitaţia iniţiată de Poşta Română. Vehiculele, modelul Renault Kangoo ZE, în versiunea cu 2 locuri şi echipare Confort ZE 33, vor fi utilizate de către Sucursala Servicii Express, în Bucureşti, şi vor înlocui, parţial, maşinile cu o vechime mai mare de 10 ani, cu un grad de uzură avansată. Odată cu autovehiculele s-au achiziţionat şi 8 staţii de reîncărcare a câte două prize de câte 22 kw, ce au fost montate la sediul companiei, situat pe Calea Giuleşti nr. 6-8, în Bucureşti.
 
Valoarea totală a contractului este de 2,27 milioane de lei şi reprezintă atât contravaloarea autoutilitarelor şi a staţiilor de încărcare necesare, cât şi a serviciilor de asigurare CASCO şi RCA aferente acestora, pentru o perioadă de un an de zile.
 
Achiziţia s-a efectuat prin "Programul naţional privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024". Astfel, prin casarea a 15 autovehicule cu vechime mai mare de 10 ani, compania a obţinut 772.500 lei (valoarea totală a tichetelor Rabla Clasic şi Rabla Plus), sumă utilizată pentru plata parţială a autovehiculelor.
 
Compania Naţională Poşta Română face demersuri pentru a extinde programul "Poşta Verde", fiind în contact direct cu Ministerul Fondurilor Europene şi DG Reform (Direcţia Generală Sprijin pentru Reforme Structurale) pentru finanţarea asistenţei tehnice.
 
De asemenea, conducerea companiei analizează posibilitatea ca staţiile de încărcare să poată fi folosite şi de către alte persoanele fizice sau juridice, deţinătoare de maşini electrice, în baza unui abonament lunar.
 
"Strategia Comisiei Europene referitoare la Pactul Verde European pune accent asupra companiilor cu grad ridicat al amprentei de carbon, ceea ce influenţează politicile de dezvoltare, inclusiv politicile Poştei Române. Autoutilitarele electrice achiziţionate vor contribui la reducerea emisiilor de noxe pentru activitatea de curierat poştal care se desfăşoară cu intensitate în aglomerările urbane. Participând la diminuarea efectului de seră din atmosferă, suntem , aşa cum spune şi sloganul companiei", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.
 
La rândul său, Istvan Lorinczi, directorul De Vânzări Speciale al Renault Commercial Roumanie, a precizat că Renault este recunoscut ca pionier al mobilităţii 100% electrice şi singurul constructor care are în gama sa vehicule utilitare cu zero emisii, adaptate diferitelor nevoi de utilizare ale companiilor. "Ne bucurăm că Poşta Română este unul dintre promotorii utilizării acestei soluţii de mobilitate sustenabile, dovedind, încă o dată, preocuparea susţinută faţă de protejarea mediului, dar şi faţă de clienţii săi", a declarat Istvan Lorinczi.
 
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.
 
Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator - peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
 
Renault, cel mai important brand auto francez la nivel mondial, cu peste 120 de ani de activitate, este prezent în 134 de ţări, cu aproape 12.000 de puncte de vânzare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4658 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...