ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Romgaz va participa la a doua etapă a testului de piaţă pentru terminalul LNG din Alexandroupoli

13 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Proiectul îşi propune să ofere un sistem de furnizare a gazelor naturale către pieţele din sud-estul Europei, oferind regiunii siguranţa unei aprovizionări constante, diversificarea rutelor şi surselor de gaze naturale, flexibilitatea preţurilor şi concurenţă sporită.

 
 
Producătorul român de gaze Romgaz va participa la a doua etapă a testului de piaţă privind realizarea terminalului de gaze naturale lichefiate (LNG) din Alexandroupoli, Grecia, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Adrian Volintiru, directorul general al companiei.

"Sigur, 100% vom participa", a arătat Volintiru.

Gastrade, companie de utilităţi din Grecia şi dezvoltator al terminalului LNG Alexandroupoli, a lansat pe 10 ianuarie 2020 a doua etapă a testului de piaţă privind realizarea proiectului, care, pentru Bulgaria, România, Serbia şi alte pieţe din sud-estul Europei, va furniza gaze naturale prin interconectorul Grecia-Bulgaria, aflat în construcţie, şi prin celelalte conducte existente sau care urmează să fie realizate în regiune.


Aceasta este o etapă obligatorie pentru rezervările de capacitate în acest proiect.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni,proiectul îşi propune să ofere un sistem de furnizare a gazelor naturale către pieţele din sud-estul Europei, oferind regiunii siguranţa unei aprovizionări constante, diversificarea rutelor şi surselor de gaze naturale, flexibilitatea preţurilor şi concurenţă sporită. Acest proiect va satisface cererea în creştere pentru gaze din regiune pe termen mediu şi lung, oferind acces regional la LNG, sprijinind accesul şi pătrunderea pe piaţa gazelor naturale.

Pentru Bulgaria, România, Serbia şi alte pieţe din sud-estul Europei, proiectul va furniza gaze natural prin interconectorul Grecia-Bulgaria care este în construcţie şi prin celelalte conducte existente sau care urmează să fie construite în regiune.

Companiile care şi-au exprimat deja interesul pentru prima fază a testului de piaţă sunt eligibile să depună oferte angajante către Gastrade. Liniile directoare stabilesc condiţiile prin care noi participanţi interesaţi pot lua parte la cea de-a două fază a testului de piaţă. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24 februarie, 2020.

În prima fază a testului de piaţă, 20 de companii au înaintat declaraţii de interes pentru un total de 12,2 miliarde de metri cubi (bcm) pe an privind capacitatea de regazificare şi livrare către sistemul naţional grecesc de furnizare a gazului natural (NNGTS). Declaraţiile de interes pentru participarea la proiect au depăşit capacitatea tehnică a acestuia, proiectată la 5,5 bcm pe an.

Gastrade se aştepta să primească oferte angajante de la o gamă largă de participanţi, inclusiv de la companii de aprovizionare cu gaz natural, companii de furnizare a electricităţii, alţi utilizatori finali, companii de distribuţie a gazelor şi traderi. După o procedură de alocare a capacităţii supravegheată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (RAE), participanţii alocaţi vor trebui să semneze acorduri de rezervare a capacităţii în conformitate cu modelul relevant aprobat de RAE.

Proiectul cuprinde o unitate de plutire, depozitare şi regazificare offshore (FSRU) pentru primirea, stocarea şi regazificarea LNG, care va fi staţionată la 17,6 km faţă de ţărmul oraşului Alexandroupoli din nord-estul Greciei, şi o conductă de transport a gazelor prin care gazul natural va fi livrat către NNGTS şi mai departe către utilizatorii finali din Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, România, Turcia, apoi către Moldova, Ucraina şi Ungaria.

FSRU va avea o capacitate de regazificare şi furnizare de 5,5 bcm pe an şi o capacitate maximă tehnică de regazificare şi furnizare de 22,8 milioane de metri cubi pe zi.

Procesul de licitaţie pentru construcţia acestui proiect este în desfăşurare. Proiectul este planificat a deveni operaţional din punct de vedere comercial, în trimestrul trei al anului 2022. Proiectul este inclus în lista Uniunii Europene a proiectelor de interes comun şi are o autorizare completă.

În decembrie 2019, compania greacă de gaz DEPA şi Gastrade au semnat un acord final pentru achiziţia unei cote de 20% din Gastrade de către DEPA.

Pe 8 ianuarie 2020, Bulgartransgaz (BTG), compania bulgară de transport a gazelor naturale, şi Gastrade au semnat un acord pentru participarea cu 20% a BTG la Gastrade.

Şi Romgaz este interesată să preia 20% din compania de proiect care realizează acest terminal în Grecia, după cum declara, în august, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.

"Acolo este o structură deja definită, cu cinci acţionari, iar noi am dori o participaţie de 20%, despre asta este vorba. Dar decizia logică aparţine acţionarului majoritar şi va fi luată la momentul respectiv. Deocamdată, suntem în procesul de evaluare de risc şi din punct de vedere economic al indicatorilor, aşa cum ne-au fost prezentaţi de partea greceasca", a precizat Volintiru.

Potrivit acestuia, grecii vor lua o decizie finală în prima parte a acestui an.

"Este o investiţie nouă. Ar putea fi avantajos pentru noi să cumpărăm LNG şi apoi vezi ce faci cu el, de la acel terminal, fie faci swap, fie îl aduci prin conductă. Conducta dintre Grecia şi Bulgaria are exact acest scop şi ne va ajuta", a adăugat oficialul Romgaz.

Volintiru a mai spus că investiţia iniţială pentru Romgaz ar fi de 12,5 milioane de euro, plus încă o valoare asemănătoare în cei doi ani de execuţie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7442 / 9066
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Albota Law Firm își menține standardele ridicate în Real Estate cu o echipă alcătuită doar din avocați seniori, recunoscută constant în ghidurile internaționale. Practica are anvergură, ritm și disciplină, iar vizibilitatea internațională validează un mod de lucru orientat spre rezultat | De vorbă cu Oana Albota (Managing Partner) despre tendințele pieței, provocările perioadei modul în care lucrează echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...