ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

SYMMETRICA investește 9 mil. E în extinderea cu noi linii de producție

28 Iulie 2021   |   BizLawyer

Compania va aloca fonduri pentru extinderea prin noi linii de fabricație în 5 dintre unitățile sale de producție

 
 
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, continuă investițiile și alocă un buget de cca. 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producție pentru cinci dintre cele șapte fabrici pe care le deține. Noile linii vor fi dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari de astfel de produse de la an la an.

“Piața de sisteme de canalizare este în creștere constantă și estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branșare a locuințelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.


Astfel, studiile INSSE arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populația României avea locuințele conectate la sistemul de canalizare. La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populației conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în  Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

 “Studiile arată o creștere cu 5% a populației României cu locuințe conectate la sistemul de canalizare, în doar 3 ani, din 2017** până în 2020. La nivel urban, creșterea a fost de 4,5%, în timp ce în mediul rural de 4,9%. Acest lucru confirmă, o dată în plus, nevoia pieței de a avea acces la sisteme de canalizare de calitate ridicată”, a mai spus Sebastian Bobu.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că, un studiu OCDE citat în raportul de țară pe 2020 arată că, până în 2030, sunt necesare investiții în valoare de aproximativ 17,9 miliarde euro pentru aprovizionarea cu apă și salubrizare, în timp ce costurile suplimentare legate de conectarea persoanelor vulnerabile și marginalizate la sistemele publice de aprovizionare cu apă erau estimate la aproximativ 1,1 miliarde euro, acest aspect fiind un semnal pozitiv privind cererea de materiale necesare realizării lucrărilor.

Conform Symmetrica, un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere și întreținere. Dintre acestea, compania produce întregul sistem de tuburi și elemente pentru cămine  - elemente de bază, inele pentru cămine, inele aducere la cotă, tuburi beton, reducții tronconice și plăci din beton pentru acoperire.

În acest moment, compania a pus deja în funcțiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate și cele amplasate în fabricile de la Brașov (Prejmer) și Suceava (Solca). Și anul viitor, Symmetrica va derula investiții în astfel de linii în unitățile de producție din Arad (Zimandu Nou) și Bistrița-Năsăud (Cociu).  

“Liniile de producție sunt speciale, complet automatizate și dedicate producției de elemente pentru tuburi și cămine. Fiecare dintre acestea necesită fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro în achiziția de teren, construcția halelor de producție și echiparea cu utilaje. Astfel, în total, investiția în liniile dedicate elementelor pentru canalizare va ajunge la peste 9 milioane de euro”, a subliniat Directorul Executiv al companiei.

Capacitate de producție zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiții publice, dar acestea pot fi utilizate și în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru, etc.

“Toate produsele noastre sunt la cele mai înalte standarde, având certificări și agrementări pentru a putea fi utilizate pentru lucrări cu fonduri guvernamentale sau europene. În plus, suntem la dispoziția clienților pentru consultanță și elaborarea celor mai bune soluții pentru lucrări de infrastructură apă/canal”, a încheiat Sebastian Bobu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3387 / 8001
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Alpiq a obținut anularea integrală a unei decizii fiscale cu obligații de plată de cca. 158 mil. €. Sebastian Guțiu, Manging Partner Schoenherr: ”Această victorie majoră confirmă faptul că utilizăm abordarea corectă”
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Mușat & Asociații câștigă prestigiosul premiu “Romania Firm of the Year” la LMG Life Sciences Awards EMEA 2024 în Londra | Paul George Buta, Managing Partner: “O recunoaștere internațională a eforturilor întregii firme în mandate extrem de sofisticate din domeniul life sciences, care au implicat un număr semnificativ de avocați”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...