ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Concursul de Procese Simulate de Drept Civil Filip & Company și-a desemnat câștigătorii. ”O experiență unică, în urma căreia am învățat multe lucruri atât despre drept, cât și despre noi înșine”, au spus studenții

25 Aprilie 2023   |   BizLawyer

Echipa de organizare a concursului i-a inclus pe Alin Grapă, Cezara Diaconescu, Bogdan Fărcane, Iulia Dobre, Mălina Palade, Daniel Mazilu, Teodor Trandafir, Marius Gheldiu și Eduard Morariu.

 
 
În perioada martie – aprilie 2023, casa de avocatură Filip & Company a organizat, în colaborare cu Asociația Studenților în Drept, Concursul de Procese Simulate de Drept Civil dedicat studenților din anul II din cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității din București.

Concursul de procese simulate, care are o lungă tradiție anterioară, scoate la lumină cei mai bine pregătiți și ambițioși studenți, care nici în acest an nu au întârziat să se remarce.

Competiția s-a desfășurat în două etape – o etapă de preselecție pe bază de memorii scrise, urmată de etapa simulării unui proces civil, ce a inclus atât faza scrisă, cât și faza pledoariilor.

În etapa pledoariilor au participat 8 echipe formate din câte doi studenți, selectați dintre cele 21 de echipe participante înscrise în concurs.


Etapa finală a pledoariilor s-a desfășurat pe 8 aprilie 2023 la Palatul de Justiție. Rundele de pledoarii s-au desfășurat după modelul unei ședințe de judecată reale, iar juriul a fost format din avocații Filip & Company.

Pe locul I s-a clasat echipa formată din Diana-Maria Gogoașă și Eliza-Mihaela Ungureanu, iar pe locul II echipa formată din Mara Colțan și Ana-Maria Dumitru. Premiul Best Speaker a fost acordat studentei Iulia-Cristina Scarlat, iar premiul pentru redactarea celor mai bune documente procesuale a fost acordat echipei formate din Sebastian Gabriel Dragomir și Robert Marius Belu.

În urma concursului, studenții au împărtășit impresiile lor despre concurs.
“Am apreciat mult inițiativa celor de la Filip & Company de a organiza un Concurs de Procese Simulate adresat studenților din anul II. Ne-am bucurat să constatăm dedicarea în elaborarea speței și a cerințelor. De la documente care să simuleze perfect corespondența și înțelegerile dintre părți, până la susținerea pledoariilor la Curtea de Apel București, îmbrăcați în robe, această experiență a ajuns probabil la cel mai înalt grad de apropiere cu viața reală”, au declarat Diana-Maria Gogoașă și Eliza-Mihaela Ungureanu, câștigătoarele locului I.

„Pentru noi, concursul de drept civil organizat de Filip & Company a fost o experiență unică, în urma căreia am învățat multe lucruri atât despre drept, cât și despre noi înșine. Echipa Filip & Company ne-a oferit o experiență foarte apropiată de realitatea profesiei de avocat, de la modul de analizare a unui dosar, la întocmirea documentelor procesuale și la activitatea propriu-zisă în instanță.”, au declarat Mara Colțan și Ana-Maria Dumitru, câștigătoarele locului II.

„Am putut să trăim mult mai devreme experiența susținerii unei pledoarii într-o sală de judecată, dar și să asistăm la o audiere de martori. De asemenea, profesioniștii din cadrul Filip and Company, cu care am avut oportunitatea și plăcerea să lucrăm în pregătirea etapelor de concurs, dar și în calitate de juriu ce a format completul de judecată, au fost extrem de deschiși și ne-au oferit sfaturi și indicații prețioase pentru care, în mod obișnuit, am fi avut nevoie de o perioadă semnificativă în cariera profesională.”, au Sebastian Gabriel Dragomir și Robert Marius Belu, câștigătorii premiului pentru redactarea celor mai bune documente procesuale.

„Pentru noi, experiența de la Concursul de Procese Simulate a fost mai mult decât o simplă experiență academică obișnuită. Ne bucurăm foarte mult că am avut ocazia de a participa împotriva unora dintre cei mai buni colegi de-ai noștri și că am putut să ne testăm cunoștințele de drept civil într-un veritabil mediu juridic, atât de apropiat de lumea reală.”, a declarat câștigătoarea premiului Best Speaker, Iulia-Cristina Scarlat.

Echipa de organizare a concursului i-a inclus pe Alin Grapă, Cezara Diaconescu, Bogdan Fărcane, Iulia Dobre, Mălina Palade, Daniel Mazilu, Teodor Trandafir, Marius Gheldiu și Eduard Morariu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19 / 135
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...