€ 4.9764   USD 0.1172   
Home Login
Budăi: Guvernul a adoptat ordonanţa ce prevede ca salariile pentru funcţiile comune în administraţie să ajungă la grila din 2022

26 Mai 2023   |   Agerpres

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "ADMINISTRAŢIE" din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de Urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022, a anunţat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

"Avem bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate! Dovadă stă faptul că, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa de Urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022", a notat acesta.

Potrivit unui comunicat al MMSS, salariile din administraţia publică cresc, de la 1 iunie, la nivelul stabilit pentru anul 2022 prin Legea salarizării unitare în sectorul public, după ce Executivul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă care completează Articolul I din OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "ADMINISTRAŢIE" din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei nr. VIII la Legea-cadru, deoarece categoriile de personal prevăzute în această anexă se regăsesc în toate domeniile de activitate bugetară, de exemplu TESA din sănătate şi personalul nedidactic din învăţământ.

Prin urmare, de prevederile acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului beneficiază şi celelalte domenii de activitate bugetară, având în vedere că personalul încadrat pe funcţii comune, cât şi pe cele din alte unităţi de subordonare centrală şi locală, au salarizarea reglementată în această anexă.

"Măsura era necesară pentru evitarea apariţiei unor noi dezechilibre în sectorul bugetar, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, act normativ care vizează eliminarea inechităţilor şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei", se spune în comunicat.
Contacteaza-ne!
Trimite un email