€ USD
BizLawyer
Manolescu (CCF): Reducerea accizei la carburanţi sau amânarea majorărilor de taxe ar putea atenua presiunile inflaţioniste
12 Martie 2026 Agerpres
În opinia sa, argumentul economic este clar: inflaţia acumulată în urma scumpirilor succesive se resimte în continuare atât în buzunarele cetăţenilor, cât şi în costurile operaţionale ale companiilor.
Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali (CCF), Dan Manolescu, propune analizarea unor măsuri fiscale excepţionale, precum reducerea accizei la carburanţi sau amânarea majorărilor de accize şi a altor taxe planificate, în contextul dezbaterii privind bugetul pentru 2026 şi al creşterii preţurilor la petrol.
"În contextul dezbaterii publice pe marginea bugetului pentru 2026, evoluţiile recente de pe pieţele internaţionale de energie - în special creşterile semnificative ale preţului petrolului - impun o analiză serioasă a unor măsuri fiscale excepţionale. O primă opţiune ar reprezenta-o reducerea accizei la carburanţi. Recunoaştem că o astfel de decizie este dificil de implementat în condiţiile în care bugetul a fost, cel mai probabil, construit pe parametrii fiscali actuali. Cu toate acestea, contextul o justifică. În cazul în care o reducere a accizei la carburanţi nu este fezabilă, propunem cel puţin amânarea majorărilor de accize şi a altor creşteri de taxe planificate pentru perioada imediat următoare - în special pentru categoriile de produse care au contribuit deja semnificativ la presiunile inflaţioniste din ultimii doi ani", a afirmat Dan Manolescu, într-un comunicat.
În opinia sa, argumentul economic este clar: inflaţia acumulată în urma scumpirilor succesive se resimte în continuare atât în buzunarele cetăţenilor, cât şi în costurile operaţionale ale companiilor.
Totodată, statul beneficiază în mod automat de încasări suplimentare din TVA ca urmare a creşterii preţurilor, ceea ce creează un spaţiu real de manevră pentru ajustări fiscale compensatorii, susţine preşedintele CCF.
"Guvernul dispune, prin urmare, de instrumentele necesare pentru a acţiona. Amânarea acestor majorări nu reprezintă un sacrificiu bugetar, ci o intervenţie responsabilă, care poate oferi o gură de oxigen atât populaţiei, cât şi mediului de afaceri, într-un moment de presiune economică", a adăugat Dan Manolescu.