€ USD
BizLawyer
Nazare: Presiunea pe dobânzile la care se împrumută statul român rămâne constantă
11 Mai 2026 Agerpres
Întrebat dacă au mai fost sesizate alte efecte negative din cauza crizei politice interne, ministrul a subliniat că aşteptările agenţiilor de rating faţă de Guvern erau de "calare a motoarelor pe problemele foarte importante".
Presiunea pe dobânzile la care se împrumută statul român rămâne constantă, chiar dacă a existat o uşoară ameliorare pe fondul mesajelor legate de atenuarea conflictului din Iran, a declarat luni ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
"A existat o uşoară ameliorare pe fondul mesajelor legate de războiul din Iran, pentru că am avut o creştere abruptă odată cu declanşarea războiului din Iran şi semnalele că se atenuează conflictul sau că s-ar putea încheia, evident, ajută nu doar România, ajută toate ţările din Europa de Est, pentru că aceste mesaje au avut un impact pozitiv pe toată zona Europei de Est, ceea ce nu înseamnă că presiunea pe dobânzi nu rămâne constantă. Spre exemplu, astăzi ne-am împrumutat la 6,87% pe 7 ani. A fost o licitaţie mai bună, dar, repet, este vorba de un context extern favorabil", a precizat Nazare, la Digi 24.
Întrebat dacă au mai fost sesizate alte efecte negative din cauza crizei politice interne, ministrul a subliniat că aşteptările agenţiilor de rating faţă de Guvern erau de "calare a motoarelor pe problemele foarte importante".
"Sunt efecte negative în faptul că, în ultimele patru luni, aşteptările agenţiilor faţă de guvern erau de calarea motoarelor pe problemele foarte importante. Spre exemplu, pe absorbţia fondurilor din PNRR până la final, în 31 august, pe demararea proiectelor legate de SAFE, confirmări legate că traiectoria fiscal-bugetară continuă şi că mergem în direcţia cea bună spre 6,2 (deficit bugetar de 6,2% din PIB n.r.) şi bineînţeles că există îngrijorări datorită turbulenţelor politice că aceste lucruri nu vor mai fi îndeplinite sau că există potenţial să nu mai fie îndeplinite în măsura în care ar fi fost cu un guvern plin. Şi aceste îngrijorări există. Noi încercăm pe cât posibil, în situaţia în care ne aflăm, că totuşi e un guvern interimar, să mergem înainte cu proiectele, în măsura în care se poate şi în limitele pe care le avem", a explicat ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 669,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 87 de luni, la un randament mediu de 6,86% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).