€ USD
BizLawyer
Ministerul Muncii înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse şi Sprijinirea Victimelor Infracţiunilor (proiect)
19 Septembrie 2025
AgerpresProiectul de act normativ a fost realizat prin consultarea organizaţiilor neguvernamentale de specialitate şi cu reprezentanţi ai mediului academic.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) a publicat în dezbatere publică un proiect de act normativ care aduce modificări importante în organizarea unor instituţii şi în gestionarea unor servicii publice, menţionează un comunicat al instituţiei.
Principalele modificări vizează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi Victimele Infracţiunilor (ANESPVITP), transferul direcţiilor judeţene pentru familie şi tineret, al Complexului Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" şi al pachetului de acţiuni B.T.T. către Agenţia Naţională pentru Sport, precum şi predarea caselor de cultură ale studenţilor către autorităţile locale sau Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Astfel, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) va fi reorganizată şi se va uni cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, care se desfiinţează. Noua instituţie va funcţiona sub denumirea ANESPVITP şi va prelua atribuţiile, personalul şi structurile ANITP.
De asemenea, ANESPVITP va trece din coordonarea prim-ministrului în subordinea Ministerului Muncii şi va avea competenţe extinse pentru a gestiona domenii precum egalitatea de şanse, prevenirea şi combaterea violenţei domestice, sprijinirea victimelor infracţiunilor şi a traficului de persoane.
O altă modificare vizează domeniul tineret, astfel că o parte dintre activităţile dedicate tinerilor vor fi transferate în responsabilitatea Agenţiei Naţionale pentru Sport, care va prelua direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, precum şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei".
Totodată, Agenţia Naţionale pentru Sport va prelua şi pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A., pentru a integra aceste structuri şi resurse într-un cadru instituţional mai apropiat de specificul activităţilor sportive şi recreative.
Casele de cultură ale studenţilor vor fi transferate din subordinea MMFTSS către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Decizia a fost luată pentru a aduce aceste instituţii mai aproape de comunităţile universitare şi de tineri, în vederea adaptării programelor la specificul local şi pentru consolidarea parteneriatelor cu universităţile, organizaţiile studenţeşti şi instituţiile culturale.
Pentru a asigura buna funcţionare a structurilor rezultate în urma reorganizării, proiectul de act normativ prevede reguli clare pentru menţinerea posturilor transferate către autorităţile locale, precum şi proceduri simplificate pentru trecerea bunurilor în domeniul public local.
Conform comunicatului, aceste modificări au ca scop consolidarea guvernanţei locale, creşterea eficienţei administrative şi adaptarea serviciilor publice la nevoile reale ale cetăţenilor, în special în domeniul egalităţii de şanse, tineretului şi culturii.
Proiectul de act normativ a fost realizat prin consultarea organizaţiilor neguvernamentale de specialitate şi cu reprezentanţi ai mediului academic. Pe parcursul procedurii de transparenţă decizională vor fi organizate dezbateri publice, astfel încât reorganizarea să se realizeze cu grijă şi respect faţă de specificul fiecărui domeniu vizat, fără a afecta funcţionarea instituţiilor, interesul public sau proiectele aflate deja în derulare.