€ 4.9758   USD 0.1170   
Home Login
Greenpeace România a chemat în judecată Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

15 Aprilie 2024   |   Agerpres

Greenpeace România susţine că atât Institutul Antipa, cât şi Administraţia Bazinală, refuză să comunice testele de ecotoxicitate şi documentaţia tehnică depusă în vederea emiterii avizului de gospodărire a apelor, documente ce vizează aspecte de mediu.

Greenpeace România a cerut instanţelor de judecată să oblige Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABA D-L) şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" să comunice informaţii despre substanţele toxice care vor fi deversate în Marea Neagră şi cum acestea vor afecta mediul marin, potrivit unui comunicat al organizaţiei de mediu.

Greenpeace România susţine că atât Institutul Antipa, cât şi Administraţia Bazinală, refuză să comunice testele de ecotoxicitate şi documentaţia tehnică depusă în vederea emiterii avizului de gospodărire a apelor, documente ce vizează aspecte de mediu.

Refuzul instituţiilor contravine prevederilor legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

"ABA D-L a emis Decizia nr 10847/13.06.2023 prin care a stabilit că nu este necesară elaborarea studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă (SEICA) pentru proiectul Neptun Deep. Însă, ABA D-L precizează că beneficiarul proiectului trebuie să efectueze o serie de teste de toxicitate cronică prin care sa demonstreze că valorile limită maxime admisibile stabilite la deversarea în mediul marin prezintă un impact redus asupra ecosistemului acvatic marin", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, aceste teste au fost realizate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa.

"OMV Petrom şi Romgaz vor folosi pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră o serie de substanţe chimice, în cantităţi uriaşe, care nici măcar nu sunt prevăzute în legislaţia românească (NTPA 001/2002). Nu ştim care va fi impactul acestor substanţe chimice. Instituţiile statului care ar trebui să vegheze la bunăstarea cetăţeanului şi a mediului înconjurător ascund aceste informaţii. Nu vor să ştim cum va fi afectată apa din Marea Neagră şi viaţa pe care o adăposteşte, deşi avem tot dreptul să ştim şi să acţionăm în consecinţă. Prin acest refuz, autorităţile demonstrează că nu sunt de bună credinţă, că nu sunt transparente. În acest moment asupra procesului de avizare a proiectului Neptun Deep planează mari semne de întrebare", a declarat Vlad Cătună, coordonator campanii Climă şi Energie, Greenpeace România.

Conform Raportului Integrat de Mediu, lucrările de construire, operare şi dezafectarea ulterioară a facilităţilor offshore Neptun Deep prezintă o serie de efecte asupra apei marine, care pot induce un impact direct asupra corpurilor de apă. Numai în perioada de operare (aproximativ 20 de ani), vor fi deversate în Marea Neagră peste 5 milioane de metri pătraţi de apă uzată.

Organizaţia de mediu a contestat în instanţă PUZ-ul dedicat proiectului Neptun Deep la începutul lunii februarie 2024. De asemenea, 76 de oameni de ştiinţă din Austria s-au alăturat eforturilor organizaţiei de mediu şi au cerut OMV oprirea proiectului Neptun Deep. Mai mult, Greenpeace România a lansat o petiţie pentru protejarea Mării Negre.

Greenpeace este o organizaţie independentă prezentă în peste 55 de ţări, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente cu scopul de proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea.
Contacteaza-ne!
Trimite un email