€ 4.9684 USD 1.1665
BizLawyer
British Law Centre şi Facultatea de Drept a UVT anunţă programul de studiu “English Law&Legal Skills”
04 Iunie 2024
AGERPRESTaxa de participare este de 725 euro pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi avocaţi stagiari şi 950 de euro pentru profesionişti.
Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) va oferi, din acest an universitar, în cadrul unui parteneriat cu British Law Centre (BLC), un program de studiu de un an în drept englez - Diploma în English Law and Legal Skills.
"BLC a fost înfiinţat în 1992 de către Universitatea din Cambridge împreună cu Universitatea din Varşovia, astăzi fiind condus de către Juris Angliae Scientia (JAS), o fundaţie cu scop educaţional al cărei sediu se găseşte la Facultatea de Drept a Universităţii Cambridge. Actualul director academic al programului este profesorul Richard Fentiman (Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Cambridge). BLC este organizatorul prestigiosului concurs internaţional de pledoarii Central and East European Moot competition ("CEEMC"), arată, marţi, un comunicat al UVT.
Există 19 locaţii BLC în Europa Centrală şi de Est, programul fiind recunoscut în prezent de către angajatorii de top şi universităţile din Europa Centrală şi de Est ca o formă de pregătire excelentă pentru studenţii şi tinerii profesionişti ai dreptului interesaţi de o carieră internaţională, în instituţii europene, în firmă de avocatură de top, în cercetare sau în antreprenoriat.
Diploma oferă o introducere teoretică în dreptul englez şi competenţe de management juridic, negociere, scriere juridică şi advocacy. Materiile vor fi predate de către o echipă de profesori şi practicieni experimentaţi din Marea Britanie, prin intermediul unor cursuri online şi materiale scrise (accesibile de către cursanţi pe tot parcursul Diplomei) şi seminare faţă în faţă. Programul va include o serie de opt întâlniri interactive, de câte patru ore, susţinute în cadrul Facultăţii de Drept din Timişoara în perioada noiembrie 2024 - iunie 2025.
Diploma presupune peste 100 de ore de cursuri înregistrate (disponibile printr-o platformă special dedicată) care vor acoperi aspecte fundamentale de drept englez: contract law, torts, equity and trusts law, history of English law; opt întâlniri a câte patru ore de seminare faţă în faţă; ateliere voluntare, prelegeri live, sesiuni de dezvoltare a competenţelor etc.
Taxa de participare este de 725 euro pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi avocaţi stagiari şi 950 de euro pentru profesionişti.
Early-Bird Discounts se acordă până la 30 iunie şi este de 625 euro pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi avocaţi stagiari şi 850 euro pentru profesionişti.
Facultatea de Drept din Timişoara nu percepe o taxă separată de participare sau de organizare a programului.
Înscrierile sunt deschise până la 10 octombrie.