€    USD    
Home Login
Costul vieţii, recesiunea şi cheltuielile neprevăzute sunt principalele temeri ale românilor în 2026 (sondaj)

29 Mai 2026   |   Agerpres

Pe lângă costuri, aproape 42% se tem şi de riscul unei crize economice generale, iar 40% sunt îngrijoraţi şi de eventuale cheltuieli neprevăzute majore cu care s-ar putea confrunta în acest an, precum problemele de sănătate sau reparaţiile urgente, semn că presiunea financiară şi nevoia de siguranţă domină tot mai mult deciziile de zi cu zi, potrivit tbi bank.

Peste două treimi (68%) dintre români susţin că principala lor temere pentru următorul an este creşterea costului vieţii, ceea ce îi determină să reducă cheltuielile, dar şi să caute soluţii pentru a evita riscurile şi a-şi proteja stabilitatea financiară, arată un sondaj realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.

Pe lângă costuri, aproape 42% se tem şi de riscul unei crize economice generale, iar 40% sunt îngrijoraţi şi de eventuale cheltuieli neprevăzute majore cu care s-ar putea confrunta în acest an, precum problemele de sănătate sau reparaţiile urgente, semn că presiunea financiară şi nevoia de siguranţă domină tot mai mult deciziile de zi cu zi, potrivit tbi bank.

"Asistăm la o schimbare tot mai vizibilă în atitudinea oamenilor. Astfel, criterii precum stabilitatea, utilitatea şi capacitatea de a face faţă unor situaţii neprevăzute cântăresc mai mult decât în trecut. Într-un climat economic marcat de volatilitate, oamenii caută soluţii care le oferă mai multă claritate, adaptabilitate şi echilibru în administrarea finanţelor. În acest context, este de aşteptat ca interesul pentru instrumente care susţin planificarea financiară şi reduc vulnerabilitatea în faţa riscurilor să crească accelerat în perioada următoare", a explicat Ionuţ Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank, în prezentarea sondajului dat vineri publicităţii.

Totodată, peste jumătate dintre români sunt pesimişti în privinţa evoluţiei economiei în următoarele 12 luni (52,9%), în timp ce aproape o treime privesc situaţia cu resemnare (32,8%). Percepţia dominantă în rândul respondenţilor este că economia traversează o perioadă tot mai fragilă, iar riscul unei crize economice este privit ca un scenariu foarte probabil în următoarele 12 luni. Aproape jumătate dintre respondenţi cred că România riscă să intre într-o criză economică cu impact mare asupra populaţiei (47,4%), iar aproape 22% consideră că o astfel de criză este deja inevitabilă.

Peste jumătate dintre respondenţi cred că situaţia lor profesională va rămâne neschimbată (52,7%) în următoarele 12 luni, în timp ce 20% se aşteaptă la o deteriorare a condiţiilor de muncă sau a veniturilor, iar aproape 14% spun că intenţionează să îşi caute un job mai bun, mai arată sondajul. Sub rezerva evoluţiei profesionale, aproape 38% cred că veniturile lor vor rămâne la acelaşi nivel, în timp ce peste 8% se aşteaptă la scăderi între 5% şi 10%, iar 7,5% se tem că veniturile lor s-ar putea reduce cu mai mult de 20%.

Ca urmare, aproape 37% cred că vor fi nevoiţi să reducă din consum, 31% se aşteaptă ca situaţia financiară să le afecteze inclusiv cheltuielile esenţiale, în timp ce doar 3% se aşteaptă la o îmbunătăţire semnificativă a flexibilităţii financiare. Peste jumătate dintre respondenţi spun că vor reduce cheltuielile şi datoriile existente (54,4%), în timp ce 30,6% vor să îşi crească economiile şi să reducă expunerea la risc, iar aproape 28% recunosc că intră într-un mod de "supravieţuire financiară", arată sondajul. Mai mult, aproape 34% spun că îşi revizuiesc constant cheltuielile şi evită angajamentele pe termen lung, 22% se concentrează pe obiective pe termen scurt şi flexibilitate, iar peste 18% amână deciziile financiare importante până când contextul economic va deveni mai clar.

În faţa incertitudinilor economice, oamenii devin tot mai prudenţi şi mai concentraţi pe gestionarea atentă a bugetului personal şi a planurilor financiare pe termen lung. Aproape 28% spun că sunt rezervaţi din cauza lipsei de predictibilitate economică, un procent similar afirmă că sunt pregătiţi să îşi ajusteze planurile în funcţie de riscuri, iar aproape 19% se concentrează mai degrabă pe protecţie financiară decât pe creştere. Aproximativ 45% spun că adoptă o "prudenţă calculată" şi evită riscurile, în timp ce 25% recunosc că lipsa predictibilităţii le afectează deciziile financiare, iar 14,5% resimt constant anxietatea legată de presiunea financiară.

Sondajul despre modul în care românii îşi gestionează banii în 2026 a fost desfăşurat online în luna aprilie a acestui an, pe un eşantion total de 1.006 utilizatori de internet din România, dintre care peste 53% sunt bărbaţi, 66% lucrează în mediul privat, iar aproape 57% au un venit net de peste 4.000 de lei.

Contacteaza-ne!
Trimite un email