€    USD    
Home Login
EPG: Experienţa României în sectorul energiei nucleare şi dezvoltarea industriei IT pot susţine extinderea exporturilor de servicii

07 Mai 2026   |   Agerpres

În viziunea experţilor din domeniu, poziţionarea geografică a ţării poate deveni relevantă în contextul reconstrucţiei Ucrainei, cât şi în faţa unei posibile tendinţe de relocare a producţiei în interiorul Europei.

România prezintă avantaje comparative în domenii precum electronică, dispozitivele de măsurare de precizie şi utilajele, iar experienţa în sectorul energiei nucleare şi dezvoltarea industriei IT pot susţine extinderea exporturilor de servicii, susţin specialiştii Energy Policy Group (EPG), într-o analiză dată publicităţii joi.

În viziunea experţilor din domeniu, poziţionarea geografică a ţării poate deveni relevantă în contextul reconstrucţiei Ucrainei, cât şi în faţa unei posibile tendinţe de relocare a producţiei în interiorul Europei.

"România prezintă avantaje comparative în domenii precum electronica, dispozitivele de măsurare de precizie şi utilajele, iar experienţa în sectorul energiei nucleare şi dezvoltarea industriei IT pot susţine extinderea exporturilor de servicii. De asemenea, poziţionarea geografică a ţării poate deveni relevantă în contextul reconstrucţiei Ucrainei, cât şi în faţa unei posibile tendinţe de relocare a producţiei în interiorul Europei", se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, dependenţa de importuri critice din afara Uniunii Europene generează vulnerabilităţi în contextul schimbărilor din politica comercială globală.

"Infrastructura energetică necesită modernizare, iar expunerea la efectele schimbărilor climatice ridică probleme suplimentare privind fiabilitatea reţelelor. Evoluţiile de pe piaţa muncii, inclusiv migraţia şi necorelarea competenţelor, precum şi capacitatea administrativă şi stabilitatea cadrului legislativ, influenţează perspectivele de dezvoltare şi atragerea investiţiilor. Recomandările propuse urmăresc să sprijine o adaptare coerentă a politicilor publice la schimbările din mediul economic şi geopolitic, astfel încât România să poată valorifica oportunităţile asociate tranziţiei energetice şi să reducă vulnerabilităţile existente. În acest sens, promovarea strategică a specializării industriale prin valorificarea exporturilor cu avantaj comparativ în producţia de tehnologii cu emisii reduse de carbon are rolul de a consolida competitivitatea economică", se arată în analiza de specialitate.

În acest context, adaptarea capitalului uman la nevoile unei economii cu emisii nete zero, prin programe educaţionale dedicate şi mecanisme de recalificare şi retenţie a forţei de muncă, este esenţială pentru funcţionarea eficientă a pieţei muncii, susţin reprezentanţii EPG.

Raportat la costurile tranziţiei energetice, aceştia consideră că pot fi reduse prin planificarea integrată a infrastructurii, iar elaborarea de politici care să abordeze explicit aspectele legate de distribuţie şi sărăcia energetică este necesară pentru a asigura sustenabilitatea socială a tranziţiei şi menţinerea sprijinului public.

Energy Policy Group (EPG) a fost înfiinţat în februarie 2014 ca think-tank independent şi non-profit, specializat în analiza strategică a politicilor şi pieţelor de energie din regiunea Europei de Est şi a bazinului Mării Negre.

Contacteaza-ne!
Trimite un email