03 Decembrie 2025 B. A.
Structura coordonată de Octavia se aliniază celor mai înalte standarde internaționale de audit și asigurare, promovând principii fundamentale precum independența, transparența și integritatea profesională.
Grupul JASILL, una dintre cele mai dinamice companii de consultanță financiară, fiscală și de audit din România, anunță cooptarea Octaviei Savu în rolul de Executive Partner – Audit, consolidând astfel echipa de leadership și direcția strategică a grupului în zona de audit financiar, due diligence și management financiar integrat.
Cu o experiență de peste douzeci de ani management financiar si strategie financiara, iar in ultimii zece ani si-a focusat cariera pe audit si proiecte complexe de fuziune asistand companii importante in acest demers de reorganizare, dar si-a pus aprenta si in proiecte complexe cu fonduri europene, Octavia Savu s-a remarcat printr-o carieră construită pe rigoare, claritate și rezultate măsurabile. A coordonat echipe complexe, a implementat sisteme de control intern și politici contabile, a gestionat bugete de zeci de milioane de euro și a oferit consultanță în procese de restructurare și optimizare financiară pentru companii din multiple industrii.
„Mă bucur să mă alătur echipei JASILL, într-un moment în care profesia de auditor trece printr-o transformare profundă, de la conformitate la încredere strategică. Cred că auditul modern trebuie să îmbine independența și integritatea cu inovația, tehnologia și gândirea sustenabilă, pentru a susține mediul de afaceri într-un mod responsabil și echilibrat. Obiectivul meu este să dezvolt o divizie de Audit solidă, care oferă transparență, încredere și valoare adăugată reală. Totodată, componenta de ESG și audit al raportărilor de sustenabilitate va deveni un pilon esențial al direcției noastre de dezvoltare. Cred într-un audit care nu doar validează cifre, ci și sprijină companiile în a-și măsura și comunica impactul economic, social și de guvernanță, un audit al viitorului, construit pe responsabilitate și performanță sustenabilă” a declarat Octavia Savu, Executive Partner – Audit, JASILL.
Structura coordonată de Octavia se aliniază celor mai înalte standarde internaționale de audit și asigurare, promovând principii fundamentale precum independența, transparența și integritatea profesională. Într-un context economic în care riscurile financiare și nefinanciare sunt tot mai interconectate, divizia JASILL Audit își propune să ofere clienților un nivel superior de confort, siguranță și încredere, prin audituri de calitate, analize bazate pe date și soluții adaptate transformărilor din piață.
„Octavia aduce o combinație rară de expertiză tehnică, gândire strategică și leadership autentic. Experiența sa în coordonarea și în implementarea proiectelor complexe de audit și management financiar consolidează poziția JASILL ca partener de încredere pentru companiile care caută rigoare, claritate și responsabilitate în deciziile financiare” a declarat Flavius Jakubowicz, Managing Partner, JASILL.
Prin această cooptare, JASILL își continuă extinderea strategică în aria serviciilor profesionale, întărindu-și pilonii de expertiză Accounting, HR & Payroll, Tax, Audit, Financial Management și Legal Advisory prin VD Law și reconfirmându-și misiunea de a oferi soluții integrate, pragmatice și sustenabile pentru mediul de afaceri românesc și internațional.