€ USD
BizLawyer
Nouă start-up-uri au fost selectate într-un program de accelerare cu investiţii de până la 100.000 de euro
06 Aprilie 2026 Agerpres
Programul face parte din iniţiativa mai amplă Vest Ventures, un fond de investiţii de capital de risc cu un buget total de 16,6 milioane de euro, dedicat susţinerii start-up-urilor aflate în stadii incipiente, prin capital, mentorat şi acces la reţele internaţionale.
Nouă start-up-uri care activează în domenii variate, de la tehnologie şi sănătate, până la sustenabilitate şi soluţii digitale inovatoare, au fost selectate pentru a primi finanţare, în cadrul Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanţare europeană.
Potrivit unui comunicat de presă al fondului de investiţii, afacerile au fost selectate din aproximativ o sută de aplicaţii, pentru un program intensiv de 14 săptămâni, construit pentru a accelera dezvoltarea produselor şi pregătirea pentru investiţii.
Programul face parte din iniţiativa mai amplă Vest Ventures, un fond de investiţii de capital de risc cu un buget total de 16,6 milioane de euro, dedicat susţinerii start-up-urilor aflate în stadii incipiente, prin capital, mentorat şi acces la reţele internaţionale.
Cele nouă start-up-uri admise în accelerator sunt: Revelio Medical - dezvoltă o aplicaţie de prevenţie a bolilor cronice; Ixaria - ajută producătorii europeni de mobilier să îşi dezvolte vânzările online; Data Sweep - construieşte o soluţie de automatizare pentru curăţarea şi organizarea datelor; Elvo - o platformă software B2B pentru managementul şi operarea reţelelor de staţii de încărcare a maşinilor electrice şi plug-in hybrid (CPMS - Charging Station Management System); Fiora5 - start-up deep tech care dezvoltă proprietate intelectuală pentru procesoare CPU performante şi eficiente energetic; Caut Curier - construieşte prima infrastructură de curierat "elastică" din Europa pentru livrări urgente în aceeaşi zi, completată de SafeDrop, o soluţie de livrare sigură fără prezenţa destinatarului; WakeZ - medtech care dezvoltă o tehnologie digitală pentru depresie; Harmonia Technologies - oferă soluţii software enterprise orientate spre optimizarea proceselor interne şi integrarea sistemelor digitale în companii; Outpost Chess - platformă dedicată jucătorilor de şah.
"Pe parcursul următoarelor 14 săptămâni, startup-urile selectate vor participa la un program intensiv conceput pentru a le accelera dezvoltarea business-urilor. Acceleratorul oferă mentorat din partea unor experţi globali şi antreprenori internaţionali, din reţeaua Startup Wise Guys şi din ecosistemul european de inovaţie, incluzând lideri precum Cristobal Alonso, Gilles De Clerck, Karina Latina şi Dan Le Man, care aduc experienţă directă în scalarea companiilor şi în realizarea a sute de investiţii în startup-uri early-stage. În plus, firmele selectate vor beneficia de workshopuri aplicate, de la validarea produsului la strategii de creştere şi fundraising; acces la o reţea extinsă de investitori, clienţi şi parteneri; suport operaţional şi spaţii de lucru dedicate", se arată în comunicat.
Start-up-urile vor avea posibilitatea de a accesa tichete medii de investiţii în valoare de 100.000 de euro, în funcţie de alinierea cu strategia fondului şi evoluţia afacerilor în program.
Acceleratorul Vest Ventures se desfăşoară într-un format hibrid, combinând sesiuni online cu întâlniri fizice în huburi relevante pentru ecosistemul european de startup-uri. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027.